update 26 mai 2010:
AutoBild prezintă prima fotografie (reală, spun ei) cu noul Passat pentru 2012. Ceea ce vedeți nu este un desen sau o prelucrare pe calculator, ci chiar prima fotografie adevărată cu noul VW Passat. Sedanul de clasă mijlocie va fi lansat în toamnă cu un design exterior complet modificat, puternic influențat de noul Phaeton. Passat va primi pentru prima oară și lumini de zi cu LED-uri.
Conform speculațiilor din presă, noul Passat va fi disponibil clienților cu motoare TDI de 3.0 litri și V6 de 3,6 litri. O versiunea BlueMotion Hybrid ar putea fi de asemenea luată în calcul.
text original 13 mai 2010:
Volkswagen va lansa o nouă generație a celebrului sedan Passat în 2012, iar primele teste deja au început. Un prototip a fost surprins de fotografii spioni într-o zonă muntoasă din Europa. Din acest poze se poate vedea că dimensiunile noului model par a fi mai mari decât ale generației curente, în ciuda camuflajului ce ascunde designul părții frontale și a celei din spate.
Dimensiunile mai mari se vor traduce printr-un spațiu mai mare pentru picioarele pasagerilor din spate. Conform unor surse, noul Passat va fi ranforsat cu spumă și geam ultra-subțire, pentru a reduce din greutate.
Gama de motorizări va fi formată din unități pe benzină și diesel cu o putere maximă de 280-300 CP, precum și o versiune cu propulsie hibridă, din august 2013. Conform
WCF, noul Passat va beneficia și de tracțiunea integrală 4Motion, pneuri fără aer, sistem de parcare cu camere video și sistem de curățare a parbrizului fără ștergătoare.