update 15 iunie 2009:
Noul Volkswagen Golf 6 GTD se poate comanda și în România, la prețurile: (fără TVA):
- Volkswagen Golf 6 GTD 2.0 TDI DPF CR 170 CP 2 uși - 19.265 Euro
- Volkswagen Golf 6 GTD 2.0 TDI DPF CR 170 CP 4 uși - 19.885 Euro
- Volkswagen Golf 6 GTD 2.0 TDI DPF CR 170 CP DSG 2 uși - 20.684 Euro
- Volkswagen Golf6 GTD 2.0 TDI DPF CR 170 CP DSG 4 uși - 21.304 Euro
Modelul va fi livrat către clienți din luna iulie.
›
Volkswagen Golf 6 GTD în România - versiuni, prețuri, dotări, date tehnice
Gama de modele Golf se extinde pas cu pas: la finalul anului 2008 a fost lansată cea de-a cincea generație a acestui bestseller. La scurt timp, în primăvara anului 2009, a debutat noul Golf Plus. Imediat după acest moment, în centrul atenției s-a aflat modelul actual Golf GTI, urmat imediat de noul Golf Variant. În prezent s-a parcurs încă o etapă: cu noul Golf GTD. 125 kW / 170 CP îl transformă în cel mai puternic Golf cu motorizare diesel disponibil în prezent. Abrevierea GTD exercită un efect magic asupra pasionaților de propulsoare diesel, beneficiind și de o tradiție îndelungată: în urmă cu 27 de ani a fost lansat primul GTD și a revoluționat piața motoarelor cu aprindere proprie prin propulsorul supraalimentat; pentru prima dată, un diesel nu era doar economic, ci și sportiv. GTD a netezit drumul către expansiunea la nivel mondial a motorului TDI – propulsorul diesel cu injecție directă de înaltă tehnologie produs de concernul Volkswagen.
Valori de referință GTD: Noua generație Volkswagen Golf 6 GTD este propulsată de un TDI common-rail foarte modern, motiv pentru care este mai puternic (350 newton-metri), mai economic (5,3 litri), mai ecologic (139 g/km CO2 / Euro 5) și mai silențios decât până acum. Dar și mai sportiv: 8,1 secunde pentru sprintul clasic de la 0 la 100 km/h și 222 km/h viteza maximă, demonstrează această afirmație.
Înrudire cu GTD: Prin performanțele sale, Volkswagen Golf 6 GTD se adresează tuturor fanilor de motoare diesel care apreciază un nivel maxim de dinamism. Din acest motiv, GTD dă dovadă de o înrudire clară cu noul Golf GTI (155 kW / 210 CP). În timp ce acesta oferă în mod consecvent, într-o clasă proprie, cu motorizare eficientă pe benzină, performanțele garantate de modele sport mult mai scumpe, Golf GTD iese în evidență prin consumul său redus remarcabil și raza de acțiune de aproximativ 1.000 kilometri (la o capacitate a rezervorului de 55 litri).
Înaltă tehnologie GTD: Componentele tehnice sunt printre cele mai avansate disponibile pe piață. Elementul central al acestei structuri de înaltă tehnologie este reprezentat fără îndoială de motorul TDI. Cuplul său motor specific este de 177,8 newton-metri per litru de capacitate cilindrică. Propulsorul cu patru cilindri și patru supape oferă astfel practic în orice situație puterea unui motor cu șase cilindri specific unui model sport! Inovatoare este și cutia DSG cu 6 trepte produsă de Volkswagen: la fel ca în cazul modelului Golf 6 GTI, și Golf 6 GTD va fi disponibil opțional, în locul cutiei manuale cu 6 trepte, cu o cutie de viteză cu dublu ambreiaj; nu există o cutie automată mai rapidă și mai eficientă. Golf GTD cu DSG dezvoltă 220 km/h, accelerează de asemenea în 8,1 secunde de la 0 la 100 km/h și consumă în medie numai 5,6 litri de motorină la 100 kilometri (147 g/km CO2).
Exteriorul GTD: Și aspectul se remarcă prin suveranitate. Nu este de mirare: Volkswagen Golf 6 GTD, cu trenul de rulare sport coborât cu 15 milimetri, jantele din aliaj ușor de 17 țoli („Seattle“) și pneurile de 225, demonstrează, prin similitudini la capitolele design și echipare, o apropiere suplimentară față de modelul GTI. De exemplu, secțiunea frontală: în ambele situații, din categoria elementelor specifice pentru GTD și GTI, face parte designul barei de protecție cu proiectoarele de ceață disponibile în echiparea de serie, cu o dispunere specifică verticală. Aceeași execuție se regăsește și la faruri și la grila radiatorului. Dungile transversale de pe grila radiatorului, de culoare roșie, specifice pentru GTI, sunt cromate în cazul GTD. Exemplul secțiunii posterioare: propulsorul turbodiesel prezintă de asemenea în această secțiune un difuzor, care este modificat în acest caz: prezența motorului cu autoaprindere al modelului Golf poate fi recunoscută prin intermediul terminației cromate duble a țevii de eșapament, în partea stângă a difuzorului. La ambele versiuni de top ale modelului Golf, stopurile sunt fumurii.
Interiorul GTD: Filozofia GT lansată de Volkswagen se regăsește și la interior. Aceasta înseamnă: ergonomie pură, completată cu caracteristici de echipare adaptate la modelul Volkswagen Golf 6 GTD. Un standard propriu este definit de „scaunele sport de top“, utilizate și la Golf GTI. Este renumită compatibilitatea de utilizare a acestora pe distanțe lungi, dar și pe circuitul de viteză, iar designul este remarcabil. Spre deosebire de GTI, la scaunele sport negre ale modelului Volkswagen Golf 6 GTD, culoarea de contrast nu este roșu, ci gri deschis, fiind aplicată la modelul de dungi în carouri. Un alt element de atracție este reprezentat de volanul sport cu trei spițe, îmbrăcat în piele. Și maneta frânei de mână, precum și manșeta schimbătorului de viteze sunt îmbrăcate în piele. La nivelul planșei de bord și al capitonajului portierelor sunt utilizate de asemenea inserții cu suprafața neagră lucioasă „Black Stripe“.
Echipare completă GTD: În mod suplimentar, echiparea modelului Volkswagen Golf 6 GTD include detalii precum inserții cromate pentru diferite butoane, un plafon de culoare neagră și capitonaje negre pentru stâlpii plafonului, o instalație automată de climatizare, afișajul multifuncțional „Plus“, cotiere centrale și sistemul radio RCD 210. În plus, din echiparea de serie fac parte elemente precum rabatarea oglinzii de pe partea pasagerului la rularea în marșarier, duze încălzite ale instalației de spălare a parbrizului, sistem de spălare a farurilor, „ParkPilot“ (cu senzori incorporați în bara de protecție față și spate), ESP cu prevenirea pierderii controlului asupra direcției și asistență la frânare, precum și șapte airbaguri, inclusiv airbag la nivelul genunchilor pe partea pasagerului. Toate aceste facilități pot fi sintetizate într-un singur cuvânt: dotări complete. Sau cu trei litere: GTD.
update foto 9 iunie 2009
original 27 martie 2009:
Noul Volkswagen Golf 6 este extrem de economic, dar, în același timp, extrem de sportiv. Abrevierea GTD beneficiază deja de tradiție la Volkswagen: în anul 1982 a fost lansat primul Golf GTD - un GTI între modelele diesel.
Noul Volkswagen Golf 6 GTD atinge performanțe remarcabile și se impune printr-un consum redus impresionant: numai 5,3 litri de carburant la 100 kilometri.
Aceasta corespunde unor emisii de CO2 de numai 139 g/km. Pe de altă parte, viteza maximă este de 222 km/h, iar timpul necesar pentru a atinge 100 km/h de pe loc este de numai 8,1 secunde.
La fel ca GTI, și varianta Golf 6 GTD va fi disponibilă opțional, în locul cutiei manuale cu 6 trepte, cu o cutie cu 6 trepte și DSG - în opinia multor experți, cea mai eficientă transmisie automată din vremurile noastre. GTD echipat în serie cu un tren de rulare sport și jante din aliaj ușor de 17 țoli (tip „Seattle") demonstrează apropierea de GTI pe de-o parte prin agilitatea deosebită de manevrare, iar pe de altă prin paralelele la capitolul aspectului și al dotărilor. Astfel, exteriorul demonstrează evident că este vorba despre cea mai sportivă versiune a modelului Golf cu motor diesel.
În secțiunea frontală, designul barei de protecție, al grilei radiatorului și al farurilor corespund integral modelului GTI. Dungile specifice transversale de culoare roșie din grila radiatorului sunt realizate în variantă cromată la Volkswagen Golf 6 GTD.
Filozofia GT aplicată de Volkswagen marchează și interiorul: scaune sport de top disponibile în echiparea de serie în „alb-negru”, un volan îmbrăcat în piele cu 3 spițe, aplatizat în secțiunea inferioară, cusături de culoare gri deschis pe maneta de piele a schimbătorului de viteze și manșeta de piele a schimbătorului de viteze, precum și un plafon de culoare neagră reprezintă doar câteva dintre caracteristicile marcante ale modelului Volkswagen Golf 6 GTD.
Prețul de pornire în Germania pentru noul Volkswagen Golf 6 GTD este de 27.475 euro.
Pe lângă noul Golf 6 GTD, Volkswagen va mai prezenta în premieră pentru Germania, la Leipzig o întreagă gamă de modele ecologice și economice: Golf Plus și Golf BlueMotion - cele mai eficiente mașini din clasele lor, noul Passat CC BlueTDI - cel mai „curat” diesel sedan din lume, noul Touran TSI EcoFuel - ce are costurile de rulare de doar 4.60 €/100 km, noul Golf Plus BiFuel - motor cu patru cilindri pe gaz, foarte economic, noul Caddy Maxi EcoFuel - motor pe gaz cu autonomie de 570 km, noul Multivan Comfortline și California Cape2Cape.