Luna trecută compania a comercializat 127 de unități pe piața locală, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce piața de import a scăzut cu 43%.
Cel mai vândut model al constructorului a fost Mazda2 cu 66 de unități vândute, urmat de Mazda CX-7 cu 28 de unități. Astfel, pe segmentul SUV, Mazda CX-7 a obținut o cotă de piață de 6,7% fiind al doilea cel mai vândut model din clasa sa și devansând în luna martie concurenți precum BMW X3, Ford Kuga sau Honda CR-V.
În același timp Mazda Motor Europe a încheiat anul fiscal 2009 (aprilie 2009 - martie 2010) în creștere în 14 țări, raportând totodată și evoluții pozitive pentru luna martie.
Printre cele mai bune rezultate au fost obținute în Marea Britanie cu 10.200 de unități vândute (20% creștere), Austria cu 1.300 unități vândute (35% creștere), Spania cu 1.300 unități (plus 35%) sau Elveția cu 970 de unități comercializate (în creștere cu 40%).
afișări: 479