Clasicul Pick-up de la Toyota are parte de un mic facelift pentru 2009. Pe lângă modificările subtile ale exteriorului, cuplul motorului 3.0 D-4D a fost îmbunătățit cu 17 Nm și suspensiile au fost revizuite.
›Galerie foto:
Modelul Hilux 2009 poate fi ușor identificat după stilul de design al părții frontale ce reflectă caracterul puternic al SUV-urilor Toyota. Partea din față a vehiculului fiind caracterizată de o grilă trapezoidală. De asemenea, modelul anului 2009 dispune de un spoiler modificat ce oferă senzația unui centru de greutate mai coborât.
Liniile puternice și musculare se întind de la capotă și până la partea din spate a vehiculului, iar jantele de 15 inch pentru modelul 3.0 D-4D Double Cab HL3 și cele de 17 inch pentru modelul Double Cab Invincible, completează statura impunătoare a vehiculului.
Toyota s-a străduit foarte mult să mărească confortul de la interiorul modelului Hilux. Noul volan cu 4 spițe este dotat cu butoane pentru controlul sistemului audio și al displayului cu informații.
O Altă îmbunătățire o constituie introducerea unui nou sistem pentru aer condiționat dotat cu un display digital ce prezintă informații despre temperatură și modul de ventilație.
Versiunea 3.0 D-4D Double Cab a fost dotată cu noi scaune sport, iar schimbătorul de viteze a fost îmbrăcat în piele.
O nouă transmisie automată cu 5 viteze este acum disponibilă pentru modelul 3.0 D-4D Hilux Double Cab. Noua transmisie oferă performanțe mai bune și este mai eficientă decât modelul precedent cu 4 viteze.
Motorul de 171 CP 3.0 D-4D oferă modelului Hilux Double Cab un raport putere/greutate foarte bun pentru clasa sa. Pentru versiunea dotată cu transmisie automată performanțele au fost îmbunătățite cu 17 Nm ajungând la un cuplu maxim de 360 Nm, disponibil între 1400 - 3400 rpm.
De asemenea consumul de combustibil a fost redus fiind acum de 7.4 litri/100 km iar emisiile de CO2 au fost reduse până la nivelul de 236 g/km.
Alte îmbunătățiri pentru Toyota Hilux facelift includ, modificările aduse sistemului de suspensii și noi discuri de frână mai mari.