În perioada ianuarie-iulie, vânzările Toyota au avansat în primul semestru cu 2,2%, la 4,81 milioane de vehicule, în timp ce General Motors a raportat, pentru primele șase luni, un declin de 3% al vânzărilor, la 4,54 milioane vehicule.
Grupul german Volkswagen a raportat, de asemenea, o creștere a vânzărilor cu 5,8%, până la 3,266 milioane de mașini, urcând pe poziția a treia în topul mondial.
Potrivit analiștilor, creșterea robustă de pe piețele emergente, precum China, Rusia, Brazilia și India, a ajutat constructori precum Toyota și Volkswagen să depășească declinul piețelor din America de Nord și Europa de Vest și să avanseze în top.
GM și Ford nu au rezistat declinului cererii de pe piața locală, cedând prima, respectiv a treia poziție în clasamentul celor mai importanți constructori în prima jumătate din 2008. Vânzările Ford Motor au scăzut cu 6%, la 3,217 milioane de vehicule, grupul ocupând poziția a patra în top.
Hyundai, Honda, Nissan și PSA Peugeot-Citroen și-au păstrat pozițiile cinci - opt în topul principalilor constructori, în funcție de vânzări, deși primele trei grupuri au raportat un avans al numărului vehiculelor comercializate de peste 9%.
Clasamentul constructorilor este completat de grupul francez Renault și de Suzuki Motor, ambele avansând un loc față de clasamentul din perioada similară din 2007.
afișări: 815