ADAC, Clubul Auto German, are unul dintre cele mai solicitate servicii de asistență rutieră din lume. În ultimul an “Îngerii galbeni” (Gelber Engel) au înregistrat peste 2 milioane de intervenții. Bazat pe această statistică, ADAC construiește în fiecare an un studiu de fiabilitate pentru principalele modele din piață (cu peste 10.000 automobile înmatriculate pe an).
Studiul se aplică pentru modelele cu anul de fabricație între 2004 și 2009 și măsoară numărul de defecțiuni provocate de probleme tehnice raportat la 1000 de automobile înmatriculate. Sunt indicate totodată și cele mai frecvente probleme în funcție de model și anul de fabricație.
Cu prima poziție în două segmente, modelele BMW și MINI au obținut rezultate foarte bune. MINI a fost considerat cel mai fiabil automobil din segmentul mic, în timp ce primele poziții la clasa SUV au fost împărțite între BMW X3 și BMW X5. BMW Seria 1, BMW Seria 3 și BMW Seria 5 au obținut, de asemenea, rezultate foarte bune. Toate modelele BMW au obținut calificative maxime pentru anii de fabricație 2006-2009. MINI a primit același rezultat în intervalul 2005-2009. BMW X3 și BMW X5 au intrat în statistica ADAC începând cu 2004, respectiv 2007, și au primit calificativul maxim pentru toți anii de fabricație, fără excepție.
Aceste performanțe sunt continuarea unor rezultate constante din ultimii ani, unde modelele BMW au fost remarcate constant pentru numărul mici de defecțiuni. Important este că rezultate bune au fost obținute de toate modelele BMW evaluate în acest studiu.
“Studiul ADAC este deosebit de relevant, pentru că are la bază date statistice concrete și nu părerea subiectivă a unor specialiști. Piața germană a fost cea mai importantă pentru BMW în 2009 și este, prin urmare, o referință excelentă pentru evaluarea frecvenței de probleme tehnice. Prin urmare, deși este un studiu realizat într-o altă țară, este unul foarte relevant și pentru România și este un argument important pentru păstrarea valorii de revânzare” a explicat Cristian Vlașin, sales manager BMW Group România.
afișări: 538