Sâmbătă, 8 mai, smart a spus un “Nu-jazz” hotărât separărilor pe care genurile muzicale le impun între artiști și s-a aflat acolo unde, pe aceeași scenă, muzicieni cât mai diferiți ca metodă de abordare a liniilor melodice au creat împreună o atmosferă unică prin colaborarea lor.
Grupul Jazzanova, format în 1995, în Germania, reprezentativ pentru interpretarea stilurilor muzicale nu-jazz, chillout și jazz-house, a susținut pentru prima dată în România un concert inedit pe scena Teatrului de Vară Mihai Eminescu din București. Alături de acest grup, în deschidere au concertat First Beat Next Vibe, Silent Strike & Alexandrina Hristov, Unknown Identity Sharing și Minus, care au completat ideea care stă la baza concertului.
25 de artiști au uimit publicul prezent la concert, iar smart fortwo cabrio și smart fortwo BRABUS au fost martorii acestei experiențe remarcabile petrecute în weekend.
Ansamblul Jazzanova este format din artiștii Alexander Barck, Claas Brieler, Jürgen von Knoblauch, Roskow Kretschmann, Stefan Leisering, și Axel Reinemer. Pentru a explica ce se află în spatele grupului Jazzanova, Alexander Barck spune: „Noi iubim muzica, ascultăm atât stiluri vechi, cât și noi iar apoi compunem. Ceea ce rezultă este simplu: o interacțiune jucăușă cu muzica.”
Silent Strike este printre primele și unul dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii electronice din România. Silent Strike a deschis concertele Faithless, Bonobo, Dj Food sau Amon Tobin și nu este o trupa, ci o singură persoană, Ioan Titu. Stilul său este un melanj între electro, down tempo, ambiental din care rezultă o structură inedită, surprinzătoare cu fiecare sunet.
Alexandrina Hristov reprezintă o voce insolită pe scena muzicală românească. Își interpretează propriile compoziții cu sensibilitate, rafinament și acuratețe, constituind o prezență captivantă, fie acompaniată de instrumentiști, fie solo - voce și pian. Stilul său muzical este greu de definit, dar se încadrează între pop acustic, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziției și versurilor.
First Beat Next Vibe este un proiect original, tocmai datorită combinației între vibrafon și percuție, executate de Alexandru Anastasiu (membru al Orchestrei Naționale Radio) și Lucian Maxim. Cei doi realizează un mix unic între etno jazz și nu jazz, precum și piese standard celebre.
Unknown Identity Sharing pune accentul pe schimbul, intenționat sau întâmplător, de la o persoană la cealaltă, a unor expresii, credințe, sentimente, vicii, idei. Tocmai din acest motiv, grupul prezintă la fiecare concert noi concepte, atât sunetul, cât și vizualul fiind influențate de percepția artiștilor asupra realității. Unknown Identity Sharing este format din: Codin Orășeanu – Cougin - (samplers machine, electronics, compoziție), Horațiu Șerbănescu - Aneb - (claviatură, chitară, compoziție) și Naste Dorel - TVCrash - (vizual).
Minus (Daniel Baciu) compune muzică electronică experimentală. Ca stil, el variază de la 8bit și old school electro la dub, down tempo și ambient.
Oamenii au gusturi diferite atunci când vine vorba de muzică. La fel se întâmplă și atunci când vorbim despre mașini. Acesta este motivul pentru care modelul smart fortwo este disponibil în variante diferite de echipări, cu dotări menite să satisfacă orice gusturi. smart BRABUS este perfect pentru un condus sportiv datorită unui motor turbo, transmisie sport și suspensie sport BRABUS care micșorează garda lui smart BRABUS cu 10mm (consum mixt smart fortwo cu motor pe benzină de 72 kW (98 cp) în l/100 km 5.2, 124 g/km emisii CO2 în regim mixt).
La rândul său, smart fortwo cabrio, puternic, ecologic și economic surprinde cu motoare remarcabile de 3 cilindri. Design-ul inteligent și evoluat îi conferă smart-ului fortwo o imagine îndrăzneață și masculină, dar totuși caracterul său rămâne neschimbat.
afișări: 531