Informații Auto logo


› cautare avansata


Newsletter:
  HomeNoutăți Renault Ondelios - un concept de lux, hibrid, prezentat la Paris

Renault Ondelios - un concept de lux, hibrid, prezentat la Paris

Publicat în data de: 10 Septembrie 2008
Categorii: Renault, Auto-show, Concept, Hibrizi, Stiri.
 

La Salonul Auto de la Paris, pe lângă noul Megane, Renault va prezenta în premieră un concept de top denumit Ondelios - crossover-ul hibrid de 205 CP creat pentru iubitorii de călătorii, ce vor călători astfel în deplin confort și rafinament.



Ondelios înfățișează viziunea Renault asupra unui crossover de înaltă clasă, ce combină confortul cu protecția mediului înconjurător. Cu o lungime de 4,8 metri și o înălțime de 1,6 metri, conceptul Renault Ondelios a fost inspirat din lumea aviației, designul său având un coeficient aerodinamic de doar 0,29 Cd. Linia caroseriei este fluidă, lăsând impresia de plutire. „Ondelios a fost inspirat mai mult de mișcare decât de viteză și reprezintă un nou răspuns la călătoriile lungi”, a spus, entuziasmat, Patrick Le Quement - director de design la Renault.

Grila frontală, finisată în aluminiu, este flancată de blocurile optice ce sugerează mișcarea, în timp ce farurile sunt pe baza tehnologiei LED. O altă noutate a conceptului Ondelios o reprezintă partea din spate, cu stopurile în formă de bumerang. Suprafața vitrată a acoperișului simbolizează aspectul „aerat” al vehiculului, lăsând în interior lumina naturală.

Ușile laterale în stil „fluture” adaugă un plus de eleganță stilului caroseriei noului concept Renault Ondelios, alături de jantele de aliaj de 23”, cu șapte spițe și pneuri 255/40 Michelin Pilot Sport.

Eleganța interiorului noului concept Renault Ondelios este în armonie cu exteriorul, designul fiind creat pentru a profita la maximum de spațiul disponibil. Există trei rânduri de scaune ce oferă șase locuri individuale, ajustabile electric.

Toți pasagerii beneficiază de tehnologiile cu care este echipat Ondelios. Ocupanții din spate, inclusiv cei de pe a treia banchetă, au propriile dispozitive multimedia marca Samsung, cu care pot face schimb de fișiere sau se pot juca în mod multiplayer.

Conceptul Renault Ondelios este propulsat de un grup hibrid (diesel-electric) ce totalizează o putere de 205 CP - motorul 2.0 dCI, alături de un motor electric, amplasate în față, respectiv în spatele vehiculului. Au fost integrate și tehnologii menite să reducă consumul de carburant precum recuperarea energiei prin frânare și sistemul „start-stop”. Motorul electric a fost montat pentru a propulsa roțile din spate, când senzorii ESP detectează o pierdere de tracțiune, oferind astfel conceptului Ondelios capabilitățile unui vehicul 4WD. Cuplul generat de 450 Nm este atins între 1700 și 3800 Nm, propulsorul diesel asigurând suficient confort și flexibilitate la orice viteză.

Folosind o cutie de viteze automată cu șapte trepte, dual-cluch, Ondelios accelerează de 0-100 km/h în 7,8 secunde. Consumul însă este în medie de 4,5 litri/100 km iar emisiile CO2 de numai 120 g/km.

Noul concept hibrid Ondelios va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris (2-19 octombrie 2008), alături de noua generație Megane. Încă nu se cunosc planurile producătorului de a lansa în producție acest vehicul, însă nu este exclus să vedem în curând un asemenea model de serie.

Video: Renault Ondelios Concept Hybrid



afișări: 1384
 
 
Comentariile cititorilor:
Alte știri:
› În 2008, Renault și-a mărit cota de piață la 3,6% ...09/01/2009
› Grupul Renault a vândut cu 24% mai puțin în luna noiembrie ...17/12/2008
› Renault și Ford cer garanții statului român pentru împrumuturile ...15/12/2008
› Chevrolet Beat în varianta de serie va fi prezentat la Detroit ...08/01/2009
› Noul Porsche Panamera - premieră mondială în China ...07/01/2009
› Ford Shelby GT500 coupe și convertible cu 540 CP în premieră la D ...05/01/2009
› Kia prezintă la Detroit un nou concept bazat pe Soul ...07/01/2009
› Subaru Legacy Concept - în premieră mondială la Detroit ...17/12/2008
› Audi A7 Concept debutează la Salonul Auto de la Detroit ...16/12/2008
› Toyota amână noua generație a hibridului Prius ...17/12/2008
› PSA Peugeot Citroen și Bosch își unesc forțele pentru dezvoltarea ...09/12/2008
› Premieră: Honda Insight - în varianta de producție ...08/01/2009



Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

Anunturi masini noi si second hand

Home | Revista | Noutăți | Mașini noi | Mașini SH | Utile | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0
Informații Auto vă recomandă: Prima Știre | Moldova Construct | Monolith

©2005-2009 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.