Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Renault lansează noul ZOE cu autonomie de până la 390 km

Renault lansează noul ZOE cu autonomie de până la 390 km

Publicat în data de: 23 Iunie 2019
Categorii: Renault, Stiri, Electric.
 

Noul ZOE este mai eficient ca niciodată, datorită autonomiei și puterii sporite. Designul său aparte este regândit, abordând linii mai îndrăznețe. Acesta oferă o serie de echipamente de înaltă tehnologie în serviciul confortului și a vieții la bord.



foto-renault lanseaza noul zoe cu autonomie de pana la 390 km
« Noul ZOE vă face să doriți să conduceți mai departe! Am proiectat o nouă generație a modelului în topul performanțelor electrice și care întotdeauna simplifică experiența la volan a clienților. Acesta confirmă faptul că Groupe Renault este în fruntea mobilității 100% electrice accesibilă.»
Gilles Normand, Director of the Electric Vehicle Division of Groupe Renault

Lansarea celei de-a treia generații a modelului de referință în gama 100% electrică reprezintă un moment important în strategia grupului pentru dezvoltarea vehiculelor electrice pe scară largă.

La șapte ani de la lansarea a ceea ce a devenit cea mai bine vândută mașină electrică din Europa, Noul ZOE evoluează în versatilitate, calitate și tehnologie. Acesta oferă dotări de segment superior, încă de la primul nivel de echipare, rămânând totuși accesibil.

Evoluția se remarcă de la prima vedere. La exterior, Noul ZOE nu se îndepărtează de liniile fluide si design-ul modern caracteristic, în timp ce interiorul are panoul de bord și tabloul de bord complet reproiectate pentru un confort îmbunătățit.

Din punct de vedere tehnic, Noul ZOE asigură o autonomie mai mare, cu o baterie de 52 kWh care oferă până la 390 kilometri WLTP * și propune mai multe opțiuni de reîncărcare datorită introducerii posibilității de încărcare la o conexiune de tip DC (curent continuu). În același timp, condusul este acum mai plăcut datorită unui motor mai performant, cu o putere de 100 kW.

Renault dezvoltă gama de echipamente inovatoare și servicii conectate Renault EASY CONNECT disponibile pe noul model. Sistemele de asistență, ecranul șoferului de 10 inch, sistemul multimedia Renault EASY LINK, noul mod de rulare care ușurează condusul în oraș, toate sunt concepute pentru a face condusul zilnic mai facil și mai plăcut.

Un pionier și lider în mobilitatea electrică în Europa, Renault are cunoștințe de neegalat cu privire la nevoile și așteptările acestei piețe în plină expansiune. Noul ZOE fiind dovada acestei expertize.

* Autonomie WLTP (Worldwide Harmonized Light vehicles Test Procedure, ciclul standardizat: 57% din călătoriile urbane, 25% călătorii în zonele suburbane, 18% din călătoriile pe autostradă) pentru versiunea ZOE Life. În curs de omologare

« Noul ZOE are un avantaj unic: este a treia generație a unui vehicul deja considerat o referință în segment. Am profitat de experiența noastră pe piața de mobilitate electrică pentru a moderniza mașina cu toate serviciile și tehnologiile deja apreciate de clienți»
Eric Feunteun, Director of the Electric Vehicle Program

ZOE în cifre

Au trecut aproape zece ani între prezentarea inițială a conceptului ZOE Z.E, la sfârșitul anului 2009, și lansarea Noului ZOE. În această perioadă, Renault a reconfirmat poziția sa vizionară, de lider în mobilitatea electrică, determinată în special de succesul modelului său de segment B.

 
 
Citește și:
› Noul Renault Captur pentru 2020, disponibil și în România ...14/07/2019
› Renault Clio, siguranță de 5 stele la testele Euro NCAP ...09/06/2019
› BMW și Jaguar Land Rover vor colabora pentru dezvoltarea tehnolog ...09/06/2019
› Renault ZOE a parcurs 26.845 de km în România ...09/05/2019
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2019 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2019 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.