Ediția a 10-a a Raliului Sibiului va începe oficial, joi seara la ora 20:00, cu startul festiv programat în Piața Mare a orașului. Etapa a 5-a din Campionatul Național de Raliuri Dunlop este prima etapă mixtă din campionatul intern cu probe speciale de macadam care conțin și porțiuni de asfalt. „Raliul Sibiului este o competiție foarte așteptată de iubitorii de gen, datorită tradiției pe care o are deja în orașul nostru și importanței sale în etapele concursurilor naționale și internaționale. Mulți concurenți de valoare vin să își demonstreze talentul și să prezinte mașinile, așa că doresc organizatorilor să aibă un public cât mai numeros care să îi susțină pe participanți”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.
Vineri, 16 iulie, în prima zi de raliu, sunt programate patru probe speciale. Raliul Sibiului va începe cu super speciala de pe terenul de autocross din cartierul Strand, programată la ora 17:00, după care urmează două treceri pe speciala Dobarca și, începând cu ora 22:00, speciala Santa pe noapte. „Santa este una dintre cele mai renumite probe speciale din România. Santa pe noapte este proba care dă farmec etapei de la Sibiu. Sunt sigur că vom asista la un spectacol total în prima zi a raliului”, a spus Sorin Itu, organizatorul etapei eveniment din Intercontinental Rally Challenge.
Sâmbătă, 17 iulie, în ziua a doua a raliului, sunt programate restul de 6 probe speciale. Startul se va da la ora 10:00 din fața Sălii Sporturilor Transilvania, iar punctele de atracție vor fi, cu siguranță, specialele Sadu și Santa Max. „Cele două probe conțin atât porțiuni de macadam, cât și porțiuni de asfalt. Este pentru prima oară în România când avem astfel de probe și sper ca ele să fie pe placul piloților, dar mai ales al spectatorilor”, a mai adăugat Sorin Itu.
afișări: 315