În plin avânt al programului „Rabla”, autoritățile le mai dau românilor aflați în situația lui Sorin Lăcătuș un „brânci” spre centrele „Remat”: de la anul, s-ar putea să dea bani în loc să primească tichete valorice pentru mașina uitată prin curte, scrie
EVZ.
Conform directorului general al Departamentului Proiecte al Administrației Fondului pentru Mediu, Gheorghe Papuc, există o reglementare europeană în acest sens, iar România ar putea fi obligată să facă acest pas. Până acum țara noastră a obținut o derogare de doi ani în privința aplicării acestei reglementări, dar pe mai departe, se pune doar problema scutirii de o taxă încasată de la cei care vin cu vechiturile la „Remat”.
Autoritățile încearcă totuși să obțină scutirea românilor de un asemenea bir: „O să discutăm cu reprezentanții UE, să vedem dacă ne mai lasă să nu punem taxă nici la anul, poate reușim”, precizează directorul.
„De exemplu, în programul «Rabla» nu se dă niciun leu pentru autoturismul predat la punctele de colectare. Primesc tichetul și atât. Să zică mersi, că de la anul s-ar putea să se aplice principiul poluatorul plătește, și astfel proprietarii să fie obligați să scoată bani din buzunar pentru casarea rablelor”, a explicat Papuc.