Derulat de Ministerul Mediului încă din 2005, programul „Rabla” vine în anul acesta cu câteva schimbări. Acesta se va relua până la sfârșitul lunii aprilie, iar guvernanții preconizează un număr mai mare al mașinilor care urmează să fie casate, față de 2007. Totodată, o majorare se va înregistra și la primele de casare oferite pentru achiziționarea unui autoturism nou, acestea crescând de la 3.000 la 4.000 de lei.
Președintele Administrației pentru Fondul de Mediu, Mihai Toti, a declarat pentru Gardianul că „proiectul se va afla pe lista actelor normative ce vor fi discutate în ședința de Guvern din această săptămână sau de săptămâna viitoare”. „Administrația pentru Fondul de Mediu este pregătită să demareze programul imediat ce se va lua decizia, normele fiind deja pregătite”, a mai spus Toti.
Rata de succes a acestui program a fost până acum de peste 90%, iar în acest an suma alocată din bugetul Administrației Fondului de Mediu se va ridica la 120 milioane de lei. Suma va fi acoperită ulterior din încasările provenind din taxa auto.
Reprezentanții de la Mediu consideră că și în acest an programul „Rabla” se va bucura de succes, ei mizând pe faptul că românii vor fi interesați să renunțe la mașinile non-euro, ca urmare a cererii Comisiei Europene de a
interzice circulația mașinilor poluante după 2011.