Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Premierele mondiale ale Grupului BMW la Salonul Auto de la Frankfurt IAA 2013

Premierele mondiale ale Grupului BMW la Salonul Auto de la Frankfurt IAA 2013

Publicat în data de: 06 August 2013
Categorii: Bmw, Mini, Auto-show, Stiri, Rolls-Royce, Electric, Frankfurt.
 

De la Frankfurt la San Francisco: BMW i3 va parcurge 9.100 km în mod exclusiv electric. Ca și în 2011, BMW Group și mărcile sale - BMW, MINI și Rolls-Royce - se vor regăsi sub un singur acoperiș, cu un spațiu expozițional de peste 10.000 m2.



foto-premierele mondiale ale grupului bmw la salonul auto de la frankfurt iaa 2013
 ›Galerie foto:
foto-premierele mondiale ale grupului bmw la salonul auto de la frankfurt iaa 2013 foto-premierele mondiale ale grupului bmw la salonul auto de la frankfurt iaa 2013 foto-premierele mondiale ale grupului bmw la salonul auto de la frankfurt iaa 2013 foto-premierele mondiale ale grupului bmw la salonul auto de la frankfurt iaa 2013
BMW va duce conceptul plăcerii condusului la un nivel nou cu ocazia ediției din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA): vizitatorii expoziției vor avea ocazia de a experimenta plăcerea condusului fără de sfârșit a noilor modele BMW pe o pistă lungă de aproape 300 de metri și dispusă pe trei niveluri. În acest mod, BMW continuă tradiția pe care a început-o în 2009 cu concepte de condus activ în cadrul saloanelor auto. Vizitatorii IAA se vor delecta cu imagini impresionante ale noilor produse sub toate aspectele. Combinația de salon auto și eveniment, premierele auto internaționale și arhitectura unică a standului oferă garanția că prezentarea mărcilor BMW Group este o experiență completă pentru fiecare vizitator IAA.

Steven Althaus, director Brand Management BMW și Marketing Services BMW Group, a declarat despre prezența la IAA 2013: "Salonul Auto de la Frankfurt este unul dintre cele mai importante evenimente auto din lumea întreagă, unde ne prezentăm cele mai noi produse la un nivel emoțional. Prezentarea dinamică a automobilelor noastre pe circuit este unică și subliniază clar promisiunea mărcii BMW - Plăcerea de a conduce. La ediția din acest an IAA, accentul va fi pus pe tema electromobilității și pe experiența BMW i3 pur electrică a vizitatorilor noștri. Suntem nerăbdători să creăm entuziasm pentru BMW i3 și alte produse BMW Group".

În acest an, punctul de atracție pentru BMW la IAA vor fi premierele BMW i: modelul electric BMW i3 și automobilul sport hibrid plug-in BMW i8. Punctul central al standului este circuitul în forma simbolului infinit, pe care BMW i3 și alte automobile BMW vor fi prezentate în premieră la IAA înainte de lansarea pe piață.

De-a lungul celor 12 zile ale salonului, aproximativ 9.100 de kilometri - echivalentul distanței dintre Frankfurt și San Francisco - vor fi parcurși cu energie electrică și, prin urmare, cu emisii zero. Alături de demonstrațiile BMW care vor avea loc din oră în oră pe scena centrală, vizitatorii vor putea lua loc într-un din cele cinci BMW i3 - fiecare cu propria configurație - pe "BMW i Walk (Bulevardul BMW i)". Pregătite special, "Geniile de produs BMW" vor fi prezente pentru a răspunde întrebărilor privind conceptul de automobil. Alte modele BMW i și subiecte privind infrastructura de alimentare pentru BMW i vor fi prezentate în zona din fața Pavilionului 11.

De asemenea, IAA marchează un nou capitol în istoria automobilelor BMW cu două uși, sportive și elegante prin premiera mondială BMW Seria 4 Coupé. În segmentul premium al clasei medii, acest model reprezintă cel mai înalt nivel de aspect estetic și plăcere a condusului. Noul BMW X5, cel mai de succes Sports Activity Vehicle din lume, care stabilește noi standarde pentru plăcerea condusului, lux și inovație, va fi și el prezentat la Frankfurt, alături de noile modele BMW Seria 5 și noile automobile BMW M Performance.

BMW Concept Active Tourer Outdoor oferă o avanpremieră a funcționalității optimizate a spațiului în segmentul premium compact pentru nevoi sportive și de timp liber.

Cele mai noi inovații BMW Efficient Dynamics și BMW ConnectedDrive vor fi și ele prezentate la IAA 2013.

Ca și în 2011, BMW Group și mărcile sale - BMW, MINI și Rolls-Royce - se vor regăsi sub un singur acoperiș, cu un spațiu expozițional de peste 10.000 m2 în Pavilionul 11. BMW Bank și BMW Motorsport vor fi și ele prezente în zona din afara Pavilionului 11. Implicarea mărcii în Deutsche Tourenwagen Masters (DTM) va fi și ea reliefată sub sloganul "Drive like Bruno".

Prezența MINI este dominată de actuala campanie de brand "MINI - Not Normal". Campania globală aduce la viață atitudinea personală și plină de energie a mărcii, pe care vizitatorii IAA o pot experimenta în "MINI Curiocity". Din perspectiva arhitecturii și a conținutului, standul MINI este construit ca un oraș, în care actualele modele MINI pot fi experimentate de aproape într-o manieră unică. În funcție de teme, modelele sunt organizate în "districte" diferite ale orașului. Zona expozițională MINI John Cooper Works rămâne fidelă vitezei: vizitatorii sunt invitați să doboare recordul de viteză pe MINI Speed Slide, o pistă înclinată (lungă de 15 metri) destinată adulților. La final, fotografii și timpii de parcurgere sunt afișați pe ecrane mari. Modelele de design MINI rulează în cerc, în sensul giratoriu din centrul MINI Curiocity. MINI Roadster și MINI Cabriolet plutesc în "Cloud" deasupra acoperișurilor orașului.

La IAA Frankfurt, Rolls-Royce Motor Cars este caracterizată de tema "Bespoke", programul constructorului auto de lux pentru individualizare și personalizare. Prezentarea redefinită a mărcii este individuală și modernă. Piesa centrală a prezentării este Rolls-Royce Celestial Phantom, un automobil inspirat de constelația stelelor prezente pe cerul din West Sussex în ianuarie 2003. Un model Ghost Extended Wheelbase din colecția Home of Rolls-Royce scoate în evidență faptul că Goodwood este casa Rolls-Royce de un deceniu. Cu Ghost, colecția Alpine Trial Centenary Bespoke aniversează Alpine Trials, unde Rolls-Royce și-a clădit cu succes reputația de producător al unor automobile fiabile și cu tehnologie de avangardă. Cel mai recent model din portofoliu și cel mai puternic Rolls-Royce din istorie, Wraith - prezentat la Frankfurt într-o combinație de două nuanțe speciale Diamond Black și Twilight Purple -, demonstrează că programul Bespoke permite ca Rolls-Royce să fie la fel de unic precum amprenta clientului.

Agenția Mutabor din Hamburg este responsabilă pentru conceptul global BMW de comunicare și arhitectural la IAA. Prezența mărcii MINI la expoziție a fost dezvoltată de Meiré und Meiré din Köln. Agențiile Pentagram (Berlin) și Puchner p3 (München) se află în spatele designului și implementării standului Rolls-Royce.

În rețelele de socializare, subiectul IAA cu privire la BMW și MINI va putea fi găsit cu hashtagurile #BMWIAA și #MININOTNORMAL. Astfel, informațiile vor putea fi găsite cu ușurință și vor oferi o avanpremieră a activităților viitoare, dar și știri de ultimă oră.

 
 
Citește și:
› BMW i Hydrogen NEXT la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 ...06/10/2019
› Noul BMW 330e Sedan este lansat pe piață ...18/08/2019
› BMW și Jaguar Land Rover vor colabora pentru dezvoltarea tehnolog ...09/06/2019
› Electric! MINI Cooper SE, în România de la 27.800 Euro ...25/08/2019
› MINI electric, primele detalii ale modelul de serie ...15/07/2018
› Noul MINI Hatch și noul MINI Cabriolet debutează în România cu un ...03/06/2018
› Audi la Salonul Auto IAA 2019 de la Frankfurt ...06/10/2019
› Hyundai la Salonul International Auto de la Frankfurt 2019 ...25/08/2019
› Hyundai dezvaluie prima schita a noului i10 ...11/08/2019
› 6 premiere BMW și MINI la SIAB 2018 ...27/03/2018
› Noul Rolls-Royce Phantom debutează la SIAB 2018 ...21/03/2018
› Rolls-Royce VISION NEXT 100, viitorului mobilității de superlux ...19/06/2016
› BMW i Hydrogen NEXT la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 ...06/10/2019
› Electric! MINI Cooper SE, în România de la 27.800 Euro ...25/08/2019
› Renault lansează noul ZOE cu autonomie de până la 390 km ...23/06/2019
› Kia lansează XCEED și CEED SW plug-in hybrid ...06/10/2019
› BMW i Hydrogen NEXT la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 ...06/10/2019
› Audi la Salonul Auto IAA 2019 de la Frankfurt ...06/10/2019
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2019 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2019 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.