După primele 4 etape ale Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC) 2010, pilotul Paul Andronic și echipa Autotehnica se situează pe un loc fruntaș în competiție. Cu un nou look al mașinii de concurs, Mitsubishi Lancer EVO 9, echipa Autotehnica se pregătește de o nouă etapă, pe 2 iulie la Reșița, unde Paul Andronic dorește să reediteze rezultatele obținute în precedentele etape desfășurate la Teliu.
Cum obiectivul lui Paul Andronic este obținerea unui nou titlu, acesta are nevoie și de susținere. De aceea, pe lângă parteneri tradiționali, la sfârșitul lunii iunie Paul Andronic a semnat contractul de sponsorizare cu Pirelli, una dintre cele mai prestigioase mărci de anvelope din lume.
Începând cu etapele de la Reșița, Paul Andronic va echipa mașina de competiție cu anvelopele sport speciale oferite de către Pirelli. Parteneriatul se va desfășura pe toată durata competiției din 2010, urmărind obținerea celor mai bune rezultate.
După semnarea contractului Paul Andronic a declarat: „sunt mulțumit de acest parteneriat, mai ales că Pirelli reprezintă un nume important în lumea motorsportului. După testele preliminare, anvelopele se comportă excelent, conferind o mai mare stabilitate și siguranță în abordarea virajelor. Împreună cu Pirelli vom dovedi că anul acesta putem obține rezultatele așteptate și cu siguranță ne vom regăsi pe podiumul de final. De acum încolo ne vom bate cu fiecare secundă.”
Înainte de etapele de la Reșița de pe 2 și 4 iulie, pilotul Paul Andronic se clasează pe locul 2 la grupa H și 3 la Open.
afișări: 571