Compania a raportat în 2007 un profit net de 59,43 milioane de lei (17,8 milioane de euro), cu 22% mai mult decât nivelul de 48,73 milioane de lei (13,8 milioane de euro) din 2006. Veniturile totale ale societății au ajuns, anul trecut, la 816,59 milioane de lei, față de 63,81 milioane de lei, cu un an înainte.
Compania estimează, pentru acest an, un nivel al cifrei de afaceri în ușoară creștere față de cel atins anul trecut, în condițiile în care obiectivul de vânzări pentru 2008 a fost fixat la 18.500 de autovehicule, raportat la 16.959 de unități livrate în 2007 (+29% față de 2006).
Creșterea vânzărilor va fi susținută, potrivit companiei, de lansarea de noi modele care vor compensa condițiile dificile de piață. Rețeaua de concesionari Peugeot cuprinde 21 de centre la nivel național, până la sfârșitul acestui an fiind prevăzută deschiderea unor noi unități la Focșani, Turnu Severin, Târgoviște și Iasi.
afișări: 837