Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți OMV Petrom a scumpit benzina și motorina cu 40 de bani! Nu e păcăleală!

OMV Petrom a scumpit benzina și motorina cu 40 de bani! Nu e păcăleală!

Publicat în data de: 01 Aprilie 2014
Categorii: Carburanti, Stiri.
 

Ca urmare a introducerii, de astăzi, 1 aprilie 2014, a accizei de 7 eurocenți pe fiecare litru de benzină și motorină, companiile petroliere au început să mărească prețurile cu 40 de bani. OMV Petrom a dat startul scumpirilor.



foto-omv petrom a scumpit benzina si motorina cu 40 de bani nu e pacaleala
Așa cum se anticipa, companiile petroliere vor transfera întreaga acciză de 7 eurocenți + TVA în prețurile finale la pompă, astfel că benzina și motorina s-au scumpit de la 1 aprilie cu câte 40 de bani pe litru.

Prețuri benzină la Petrom și OMV
La Petrom un litru de Benzină Standard 95 costă acum 6,12 lei (+40 bani), iar un litru de Benzină Extra 99 costă 6,58 lei (+40 bani). Gama de benzină OMV a fost de asemenea scumpită, tot cu 40 bani: un litru de benzină OMV MaxxMotion 95 costă acum 6,17 lei iar un litru OMV MaxxMotion 100 costă acum 6,81 lei.

Prețuri motorină la Petrom și OMV
Sortimentele de motorină au fost scumpite tot cu 40 bani per litru. Astfel, Motorina Standard costă acum 6,12 lei, iar Motorina Extra costă 6,3 lei. În stațiile OMV un litru de motorină OMV Diesel costă 6,18 lei iar un litru OMV MaxxMotion Diesel costă 6,49 lei.

Nu ne asumăm garantarea corectitudinii acestor informații întrucât prețurile se pot schimba într-un termen foarte scurt. Pentru achiziția de carburanți, vă rugăm să consultați prețurile afișate în stație, fiind singurele aplicabile în momentul cumpărării combustibililor.

Guvernul va înapoia transportatorilor 4 eurocenți din cei 7, reprezentând acciza suplimentară la carburanți, sumă care va fi achitată trimestrial și pe baza facturii de achiziționare a carburantului, a anunțat ieri Victor Ponta.

update
Rompetrol a scumpit carburanții tot cu 41 de bani pe litru. Media prețurilor de la 1 aprilie din rețeaua Rompetrol:
- Benzina Efix – 6,27 RON/litru
- Motorina Efix – 6,34 RON/litru

Prețuri benzină și motorină la Lukoil
Lukoil a mărit de asemenea prețurile, cu 41 de bani. Astfel, un litru de benzină EuroLuk 95 costă acum 6,2 lei, iar un litru de benzină ECTO SPORT 98 costă 6,9 lei Sortimentelor de motorină au primit același tratament. Astfel, un litru de motorină Euro L Diesel costă acum 6,27 lei, iar un litru de motorină Super Diesel costă 6,55 lei.

Cel mai ieftin carburant, GPL-ul Auto a rămas nemodificat, fiind comercializat tot cu 3,08 lei pe litru.

Prețurile carburanților afișate mai sus reprezintă valorile medii în stații.

 
 
Citește și:
› De ce prețul carburanților din România depășește media UE? ...20/02/2017
› Carburanții se ieftinesc cu 50 de bani de la 1 ianuarie 2017 ...30/12/2016
› Prețul carburanților a revenit pe creștere ...21/12/2016
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2017 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2017 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.