Pentru a marca Ziua Internațională a Mediului, pe platforma Dacia de la Mioveni se desfășoară în prezent o campanie de afișaj, care prezintă progresele realizate pentru protecția mediului în uzină și sfaturi pentru adoptarea unui stil de condus ecologic.
Astfel, datorită preocupării constante pentru reducerea impactului său asupra mediului, în ultimii opt ani emisiile de CO2 de pe platforma Dacia au scăzut cu 87% pentru fiecare vehicul fabricat, consumul de apa s-a diminuat cu 97,22% pe vehicul, iar consumul de energie electrică a fost redus cu 86,57% per vehicul.
Eforturile Dacia pentru protecția mediului nu se limitează doar la campanii de comunicare.
În curând va avea loc o acțiune de ecologizare a albiei Râului Târgului, printr-o participare voluntara din partea salariaților și a directorilor de uzină de la Dacia.
afișări: 424