Modelul Volvo V70 este privit de foarte mulți oameni ca fiind esența mărcii Volvo: practicabilitate, siguranță, și o deosebită eleganță scandinavă. Pachetul R-Design scoate în evidență o nouă dimensiune: mai multă pasiune, provocare și aventură.
„Crește din ce în ce mai mult numărul de clienți ce își doresc automobile care să exprime individualitate, bun gust și stil. Astfel Volvo Cars a creat pachetul opțional R-Design pentru a completa caracteristicile atractive ale produselor noastre cu un plus de sportivitate și rafinament,” declară Gerry Keaney, Vicepreședintele departamentului de Marketing și Vânzări Volvo Cars.
Un pachet complet
Pachetul R-Design cuprinde o gamă largă de elemente ce reușesc să atragă toate privirile. De exemplu carcasele oglinzilor laterale și grila frontală cu sclipiri metalice, evacuare cromată și jante din aliaj de 18 inch cromate marca Cratus. La interior primul detaliu care îți captează privirea este pielea neagră în care sunt îmbrăcate scaunele și sclipitoarele detalii din aluminiu. De la inserțiile din aluminiu ale bordului cu instrumente până la consola centrală și panourile portierelor detaliile de decor subliniază rafinamentul ce caracterizează întreaga mașină.
„Elementele de decor din aluminiu oferă interiorului un caracter special și modern,” declară Maria Thunberg, managerul sectorului Colour&Trim de la Volvo V70 R-Design.
Șasiu Sport
Volvo R-Design nu oferă doar detalii vizibile la exterior, cuprinde și îmbunătățiri care se fac observate atunci când circuli pe șosea. Șasiul sportiv oferă o plăcere deosebită condusului, și un control foarte bun în orice situație.
„Marea provocare a proiectului R-Design a fost de a combina renumitele elementele de siguranță Volvo cu un nivel ridicat a confortului și de a păstra plăcerea condusului, chiar și pe cel mai dificil carosabil cum este cel din timpul ploilor abundente sau drumurile acoperite cu zăpadă. Însă ciuda acestor provocări, sunt convins că am reușit să obținem echilibrul perfect,” a spus Ekkehard Schwartz, Vicepreședintele Chassis and Vehicle Dynamics de la Volvo.
R-DESIGN pentru C30, S40, V50 și XC90
Pachetul R-DESIGN pentru C30, S40, V50 și XC90 oferă clienților posibilitatea de a alege dintr-o gamă de 10 culori diferite și o varietate largă de elemente de decor interioare și exterioare, printre care volanul îmbrăcat în piele cu emblema R-design, sau scaunele cu tapițerie de piele colorate prin contrastul dintre negru și crem.
Pachetul R-Design pentru Vovo XC90 a fost introdus la începutul anului 2008 și a înlocuit pachetul opțional XC90 Sport Pack.
afișări: 968