Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Noul Renault Captur pentru 2020, disponibil și în România

Noul Renault Captur pentru 2020, disponibil și în România

Publicat în data de: 14 Iulie 2019
Categorii: Renault, Facelift, Stiri.
 

La fel de modular, Captur a devenit și mai primitor datorită unei revoluții interioare care îi permite să intre într-o nouă dimensiune a tehnologiei și a calității. Caracteristicile sale sunt demne de orice model din segmentul superior.



foto-noul renault captur pentru 2020 disponibil si in romania
Pionier pe segmentul SUV-urilor urbane, Captur s-a vândut în 1,2 milioane de unități de la lansarea sa în 2013. A devenit rapid un bestseller în segmentul său, atât în Franța, cât și în Europa. A păstrat această poziție și anul trecut când s-a vândut în peste 230.000 de unități în întreaga lume.

Pe o piață care a devenit extrem de competitivă, Noul Captur și-a consolidat identitatea care i-a adus succesul. Lansarea Noului Captur face parte din planul strategic al Groupe Renault Drive the Future (2017-2022) și este unul dintre modelele sale cheie.

Importanța sa se datorează, în primul rând, rolului său internațional. Este acum un produs global în adevăratul sens al cuvantului. Deja vândut pe toate continentele, Noul Captur va fi fabricat în China, o regiune strategică pentru Groupe Renault. Acesta are acum același nume pe fiecare piață, inclusiv în Coreea de Sud și este comercializat sub marca Renault.

Cu aripi elegant conturate, linii laterale și cu plafonul personalizabil, care creează efectul ”floating roof”, Noul Captur este inconfundabil. Mai atletic și mai dinamic, s-a dezvoltat foarte mult prin consolidarea identității de SUV. Această transformare exterioară, realizată cu ajutorul unor linii mai expresive, respectă în același timp aspectele senzuale ale "designului francez" pe care Renault le prețuiește. Noul Captur este mai lung (4,23 m sau +11 cm), propune jante de 18 inch (în funcție de versiune) și un ampatamentul mărit (2,63 m sau +2 cm). Designul său reinventat, reglajele sale perfect milimetrice, luminile LED cu semnătura luminoasă în forma literei C, luminile spate mai subțiri și inserțiile decorative cromate contribuie la îmbunătățirea calității.

Revoluția interioară inițiată pe Noul Clio continuă cu Noul Captur. Acesta reține și dezvoltă un" Smart Cockpit ", înclinat ușor spre conducător, cu o nouă consolă de bord. Oferind cele mai noi tehnologii și cele mai mari ecrane din categoria sa, noul SUV de segment B propune o ergonomie modernă pentru o experiență de conducere imersivă.

Cu toate acestea, nu este revoluționară doar poziția de conducere. Întreg spațiul destinat pasagerilor din a intrat într-o nouă dimensiune a calității și a confortului, asigurând o experiență similară celei disponibile pe modelele din segmente superioare. Cu ajutorul materialelor de top, învelișului moale al bordului, panourile ușii, conturului consolei centrale, accesoriilor finisate cu meticulozitate și arhitecturii scaunelor evoluția modelului se resimte pe fiecare nivel de echipare.
Un procent de 80% din vânzările Captur este constituit de exemplare în două culori, iar modelul este recunoscut pentru posibilitățile de personalizare. Noul model îmbunătățește acest aspect și oferă noi opțiuni și culori, disponibile atât la interior, cât și la exterior.

Noul Captur propune o gamă mai largă de motoare pe benzină și diesel, reproiectate în mare măsură. Împreună cu o cutie de viteze manuală cu 5 sau 6 trepte sau cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte, aceste motoare oferă o gamă de putere mai mare: de la 100 la 155 CP pentru benzină și de la 95 la 115 CP pentru diesel. Toate acestea sunt motoare de ultimă generație care includ tehnologii de top pentru a respecta standardele actuale și pentru a oferi un nivel optim de consum și emisii.

Gama completă de motoare Captur va fi îmbunătățită începând cu anul 2020 cu un motor plug-in hibrid numit E-TECH plug-in. Primul pentru Groupe Renault, dar și o ofertă unică pe piață. Un model popular conceput pentru un public larg, Noul Captur va susține răspândirea tehnologiei hibride plug-in pentru toți. Cu motoarele sale 1.0 TCe, 1.3 TCe și motorul E-TECH Plug-in dezvoltat de Alianță, noul model este întruchiparea sinergiilor inspirate de strategia Groupe Renault și a partenerilor săi.

Așa cum s-a întâmplat cu modelul Clio V, Noul Captur propune sistemul de asistență la condus, cel mai complet din categoria sa, pentru a facilita experiența la volan, a îmbunătăți siguranța și a face călătoriile mai liniștite. Cel mai notabil dintre aceste sisteme de asistență este Asistentul în trafic și pe autostradă, un serviciu unic în segmentul SUV-urilor urbane și, în general, în segmentul vehiculelor polivalente. Oferind mai mult confort și în mod semnificativ mai putin zgomot de rulare în blocaje și pe autostradă, acest sistem avansat de asistență la condus constituie o primă etapă spre vehiculul autonom și va fi disponibil încă din momentul lansării Noului Captur. Împreună cu echipamente ca noua camera 360° și sistemul activ de frânare de urgență cu detectarea cicliștilor și a pietonilor, Rear Cross Traffic Alert apare în premieră în gama Renault Sistemele ADAS (Advanced Driver Assistance Systems) disponibile pe Noul Captur pot fi grupate în trei categorii: condus, parcare și siguranță. Împreună formează sistemul Renault EASY DRIVE. Setările lor sunt ușor de reglat de la ecranul tactil Renault EASY LINK.

Cu Noul Captur, Groupe Renault își urmează strategia: implementează conectivitatea și serviciile asociate pe toate vehiculele. Acest obiectiv este realizat de Renault EASY CONNECT, un pachet de aplicații cum ar fi MY Renault, prin platforme precum noul sistem multimedia Renault EASY LINK și prin servicii conexe precum controlul la distanță al vehiculelor. Acesta este conceput pentru a facilita noile utilizări ale mobilității conectate, atât în interiorul cât și în afara vehiculului. Șoferul și pasagerii pot astfel să rămână conectați permanent la mediul lor digital. Acest lucru este atins prin intermediul celor mai mari ecrane de pe piața SUV-urilor urbane: un panou de bord cu ecran de 10,2 inchi și o tabletă multimedia portret de 9,3 inch. Datorită acestui nou sistem, oferta Renault EASY CONNECT va fi adaptată fiecărui utilizator și se va îmbogăți progresiv cu noile servicii pe toate echipamentele multimedia pe care este instalată.

Nou în gama Captur, setările MULTI-SENSE vă permit să personalizați experiența de condus și mediul la bord. Renault EASY LINK, o platformă multimedia inedită Pe Noul Captur, platforma multimedia Renault EASY LINK poate avea 3 versiuni, toate compatibile Android Auto și Apple CarPlay :
- o versiune de ecran de 7 inch
- o versiune de ecran de 7 inch cu navigație integrată
- o versiune de ecran de 9,3 inch cu navigație integrată

Această platformă beneficiază de interfață nouă, mai ergonomică și mai funcțională, inspirate din design-ul și utilizarea telefoanelor inteligente. Anumite ecrane pot fi personalizate, permițând fiecăruia să acceadă direct la funcțiile preferate.

Partener al Renault de peste zece ani, BOSE și-a îmbunătățit sistemul audio premium pentru Noul Captur. Complet regândit, cu componente și boxe noi și mai performante, precum și o nouă calibrare sonoră, modelul oferă o experiență audio de impact, mai clară din orice loc al habitaclului, fără a afecta asupra volumului din portbagaj.

Noul Renault Captur va fi lansat în România la finalul anului 2019.

 
 
Citește și:
› Noul Renault Megane Sedan, în România de la 14.100 Euro ...21/02/2021
› Renault Clio e-Tech hybrid, în România de la 15.750 Euro ...06/12/2020
› Noul Renault Arkana, modelul SUV coupe hybrid ajunge în Europa ...26/09/2020
› Skoda KODIAQ beneficiază de noi actualizări atractive ...20/04/2021
› Noul Renault Megane Sedan, în România de la 14.100 Euro ...21/02/2021
› Dacia prezintă noile Logan, Sandero și Sandero Stepway pentru 202 ...02/10/2020
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2021 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005 - 2021 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.