Bazat pe platforma modificată a modelului Panda, modernul Fiat 500 urmează pașii modelului Mini creat de BMW. În timp ce predecesorul său istoric fusese creat cu dotări minime, necesare transportului, noul Fiat 500 este mai mult decât o mașină de oraș. Ca și „bavarezul” Mini, noul 500 va oferi o largă gamă de opționale și posibilități de personalizare.
Dezvoltat de Fiat Syle Centre și construit la uzina din Polonia (Tychy), noul Fiat 500 este un model cu trei uși, având dimensiuni foarte compacte: 355 cm lungime, 165 cm lățime și 149 cm înălțime, ampatamentul fiind de 230 cm. Mașina este ușor de condus datorită celor trei variante de motorizări: 1.3 litri 16V Multijet turbo diesel, ce dezvoltă 75 CP, și două pe benzină, 1.2 8V cu 69 CP și 1.4 16V cu 100 CP. În privința transmisiilor, sunt disponibile cutii de viteze manuale și cinci sau șase trepte.
Așa cum a anunțat, Fiat va lansa anul viitor o versiune „anti” Cooper S - versiunea Fiat 500 Abarth. Chiar dacă sunt pure speculații, există zvonuri că propulsorul va fi preluat de la Grande Punto Abarth - 1.4 T-Jet ce dezvoltă 150 CP. Mai târziu, Fiat va adăuga la familia 500 și o versiune Cabrio, rămânând de văzut dacă acoperișul soft sau hard-top.
Pe 4 iulie, 1957, în Turin, Fiat prezenta Nuova Fiat 500, o adevărată legendă în acele vremuri. După exact 50 de ani, pe 4 iulie 2007, tot în Turin, Fiat va prezenta noul Fiat 500, ce va fi imediat disponibil spre vânzare. Prețul este estimat la sub 10.000 Euro.
afișări: 10699