Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Noul Citroen C3: abordarea îndrăzneață a Mărcii

Noul Citroen C3: abordarea îndrăzneață a Mărcii

Publicat în data de: 30 Iunie 2016
Categorii: Citroen, Facelift, Stiri.
 

Citroen dezvăluie astăzi Noul C3, ultima realizare a unui best-seller comercializat în peste 3,6 milioane de exemplare începând cu anul 2002.



Prin designul său distinctiv și personalitatea vibrantă, Noul Citroen C3 debordează de optimism și de o prospețime exuberantă care vor cutremura piața. Silueta unică și caracteristicile grafice originale exprimă energie și încredere.

Înfățișarea este îndrăzneață din concepție și prezintă numeroase posibilități de personalizare, lăsând libertate deplină exprimării personale. Interiorul este proiectat cu atenție pentru a asigura confortul conducătorului auto și al pasagerilor și pentru a transforma fiecare călătorie într-o experiență plăcută.

Mașina este dotată cu tehnologii de ultimă oră, incluzând, în premieră mondială, sistemul CitroenConnectedCam, o cameră HD integrată care permite distribuirea directă a fotografiilor și a videoclipurile realizate în timpul călătoriei.

Odată cu sosirea Noului C3, vântul schimbării începe să se facă simțit pe scena auto. Extrem de manevrabil, micuțul hatchback instituie un stil propriu - îndrăzneț, vivace, cu o personalitate atractivă - care îl distinge în mulțime. Noul Citroen C3 este încântător prin abordarea sa neconvențională în ceea ce privește confortul auto.

Noul C3 întruchipează valorile de bază ale Citroen:

- «OPTIMIST» Noul C3 este îndrăzneț din concepție, cu o înfățișare unică evidentă, ale cărui elemente fundamentale sunt partea frontală carismatică cu standarde înalte și liniile generoase care îi asigură o ținută plină de energie și forță. Prin conturul său lin și fluid, semnătura grafică și nuanțele actuale, Noul C3 dă, indiscutabil, tonul unui nou trend. Pe de altă parte, personalitatea sa puternică este gata să ofere posibilități extinse de personalizare, concepute global pentru a spori coerența și valoarea. Este vorba de un model de clasăde mijloc, la prețuri accesibile, destinat unui segment mai larg al populației – promisiunea unei mașini deosebite pe măsura gusturilor și aspirațiilor personale ale acestora. În ceea ce privește exteriorul bi-ton, există posibilitatea de a alege una dintre cele trei culori de plafon, pe lângă designul proiectoarelor de ceață, a oglinzilor laterale, a conturului lunetei și a Airbump-urilor®. La interior, clienții pot alege unul din cele patru pachete cu tonuri diferite pentru trei abordări auto distincte. Încă de la primul contact cu interiorul, acesta îți va parea remarcabil de spațios, o senzație accentuată de tapițeria meticulos lucrată și tabloul de bord orizontal bine poziționat.

- «UMAN» Noul C3 emană o impresie inconfundabilă de bunăstare. Întregul proces de concepție a fost ghidat de programul Citroen Advanced Comfort®, care adaptează tehnici de ultimă oră la supremația consacrată a confortului auto Citroen. Senzația de confort la superlativ începe cu scaunele, plăcute vizual și confortabile, plafonul panoramic, care scaldă compartimentul pasagerilor în lumină, caracteristicile ingenioase de depozitare și alocarea unui spațiu generos. Aceste prime impresii sunt confirmate de culorile și materialele, care se inspiră din universul călătoriilor în natură, în conformitate cu scopul Noului C3 de a face oamenii să se simtă literalmente acasă atunci când călătoresc cu mașina. Conceput cu o ambianță protectoare,interiorul filtrează perturbațiile lumii exterioare și oferă o utilizare ergonomică cu funcții accesibile în totalitate prin intermediul ecranului de 7”, la care se adaugă funcția de pornire hands-free. Echipat cu 5 uși, noul C3 este practic, rămânând în același timp compact, având o lungime moderată de 3,99 m.

- «INTELIGENT» Noul C3 aduce tehnologii de ultimă oră, începând cu implementarea în premieră mondială a sistemului CitroenConnectedCam™, un sistem video HD complet integrat și conectat care înregistrează experiența călătoriei, pentru a o putea transmite instant pe rețelele de socializare, în scopul vizionării ulterioare (sau, de exemplu, ca probă în cazul unui incident). Sistemele avansate de asistență din timpul conducerii includ: navigația conectată 3D cu recunoaștere vocală, camera video marșarier, funcția de avertizare la părăsirea benzii de circulație și supravegherea unghiului mort. Eficiența noului C3 oferă, de asemenea, o gamă completă de motorizări de înaltă performanță, cu consum redus (PureTech benzină, BlueHDi diesel), precum și ultima generație de transmisie automată, cutia de viteze EAT6.

 
 
Citește și:
› Ofensiva SUV-urilor Citroen ...20/04/2017
› Geneva 2017: DS 7 CROSSBACK ...15/03/2017
› Oficial: PSA Peugeot Citroen a cumpărat Opel cu 2,2 miliarde de e ...06/03/2017
› Premiera mondială a noului SEAT Ibiza la Geneva ...20/03/2017
› Geneva 2017: Mazda dezvăluie noul CX-5 ...15/03/2017
› Geneva 2017: Noua generație Hyundai i30 Wagon ...11/03/2017
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2017 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2017 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.