La Salonul Auto din Moscova, Honda a prezentat în premieră modelul Legend facelift.
Îmbunătățirile aduse pentru anul 2009 oferă o notă de prospețime modelului de top a mărcii Honda. Cele mai notabile modificări aduse vehiculului sunt cele exterioare, modelul primind noi faruri, un nou design pentru capotă, spoilere modificate și jante de 18 inch în dotarea standard.
Sub capota restilizată se află unul dintre cele mai puternice motoare V6 din acest segment, oferind puterea unui motor V8 fără a renunța la performanțele și consumul de combustibil inerente acestui motor.
Noul motor dispune de o capacitate cilindrică mai mare cu 200 cc; acest lucru se traduce printr-un moment motor mai mare la întreaga gamă de turații. Pentru a completa această mărire a capacității cilindrice, motorul 3.7 litri V6 are adăugat VTEC la supapele de evacuare, alăturându-se sistemului deja existent pe partea de admisie. Aceste modificări au realizat o mărire a momentului motor cu 20% la turații medii. Acest rezultat este evidențiat de sentimentul de putere, precum și de accelerarea îmbunătățită.
Motorul este combinat cu o nouă transmisie automată în 5 trepte, ce oferă posibilitatea șoferului de a exploata la maxim puterea vehiculului. De asemenea, noua cutie de viteze dispune și de padele pentru schimbarea vitezelor montate pe volan și are un timp de răspuns mult mai rapid decât versiunea precedentă.
Efectele combinate ale transmisiei îmbunătățite și a cuplului mai mare îmbunătățesc accelerația noii Honda Legend cu 0,2 secunde, ajungând de la 0-100 km/h în 7.1 secunde. În ciuda îmbunătățirii performanțelor consumul de combustibil și emisiile de CO2 au fost reduse.
Elementul central al noului Legend este modificarea habitacului ce reduce zgomotele produse de motoarele moderne. Această temă a fost dezvoltată prin echiparea noului model cu tehnologii pentru reducerea zgomotului. Cel mai avansat dintre aceste sisteme este Active Noise Cancellation System (ANC) ce anulează zgomotul frecvențelor joase prin redarea sunetului opus prin sistemul audio Bose.
Este folosit un nou material insonorizat ce are mai multe proprietăți pentru reducerea zgomotului și este mai ușor decât materialele convenționale.
Siguranța este un element foarte important pentru modelul Legend, iar acest lucru este evidențiat de adăugarea tetierelor active la dotările impresionante, deja existente. Noile tetiere sunt similare celor ce echipează modelele Civic și Accord și completează structura ACE (Advanced Compatibility Engineering). Pe anumite piețe sunt disponibile ca dotări opționale sistemele Adaptive Cruise Control și CMBS (sistem de prevenire și frânare în caz de coliziuni), sistem ce utilizează un radar cu microunde pentru a detecta și pentru a reduce riscul coliziunilor.
Șasiul a suferit și el modificări pentru a îmbunătăți manevrabilitatea deja cunoscută a modelului Legend. Deși, sistemul avansat SH-AWD rămâne neschimbat, suspensiile au fost modificate pentru a îmbunătăți ținuta de drum și manevrabilitatea.
Nu trebuie uitate revizuirile efectuate pentru a îmbunătăți calitățile modelului existent. Banchetă posterioară cu încălzire, sistem audio Bose cu mufă USB pentru a facilita conectarea unui iPod.
afișări: 1065