Noul hatchback Nissan va umple o piață de nișă de pe care compania a ieșit odată cu oprirea de la vânzare a modelului Almera, acum 8 ani.
„Pentru a ajunge la o cotă de piață de 5% avem nevoie de noi modele de succes, capabile să atragă noi clienți”, a declarat președintele Nissan Europa, Etienne Henry, într-un interviu.
Noul hatchback , ce va ajunge pe piața europeană după debutul de la Salonul Auto de la Paris, în octombrie, va marca întoarcerea Nissan în segmentul foarte competitiv al mașinilor compacte, pentru prima oară după ce a fost retras modelul Almera.
În loc să lanseze un alt model tradițional hatchback în 2006, Nissan a lansat crossoverul compact Qashqai. Acesta a dominat vânzările în acest segment și a devenit cel mai vândut model Nissan în Europa.
Noul hatchback Nissan pentru 2015 se va lupta cu modele precum Volkswagen Golf pe un segment ce a fost cel mai mare din Europa după cel al mașinilor subcompacte anul trecut, cu un volum de peste 2,4 milioane de unități.
Nissan a investit 130 milioane de euro la uzina sa din Barcelona, pentru
acest hatchback.