Mazda va construi un SUV compact având la bază
conceptul Kazamai, prezentat în 2008 la Salonul Auto de la Moscova, conform jurnaliștilor de la
Autocar. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Autocar că noul crossover, ce ar putea fi numit CX-5, va ajunge pe piață la sfârșitul anului 2011.
Pentru o cât mai mare eficiență în ceea ce privește consumul de carburant, și o greutate cât mai scăzută, noul crossover Mazda va utiliza noua generație de motoare Sky cu injecție directă și o transmisie ușoară. Vehiculul este de asemenea așteptat să primească sistemele start-stop și de recuperare a energiei din frânare.
Conform unor zvonuri din presa de specialitate, Mazda ar putea urma exemplul modelului Land Rover Evoque, producând două versiuni pentru noul crossover CX-5 - cu trei și cu cinci uși.