Mazda a anunțat de curând faptul că dorește să diminueze consumul de combustibil pentru automobilele comercializate, cu aproximativ 30%. Proiectul, al cărui termen de finalizare este 2015, face parte din strategia “Sustainable Zoom-Zoom”. Un prim pas al angajamentului Mazda îl reprezintă dezvoltarea a trei noi tehnologii aflate aproape de finalizare.
Sistemul Smart Idle Stop (SISS)
Sistemul SISS dezvoltat de Mazda oprește și repornește automat motorul vehiculului cu ajutorul injecției directe și al unui starter. Oprirea motorului are loc în momentul în care autovehiculul staționează, iar repornirea se efectuează când șoferul manifestă intenția de deplasare. Pistoanele de compresie și de decompresie sunt oprite astfel încât să fie asigurat un volum optim de aer în fiecare cilindru. Sistemul oferit de Mazda este unic datorită procedeului folosit. Acesta începe să deplaseze pistoanele înainte să se producă aprinderea, spre deosebire de alte sisteme standard care folosesc un agregat electric pentru a repune în funcțiune motorul. Prin intermediul acestui procedeu SISS repornește motorul de două ori mai repede decât alte sisteme concurente de pe piață și facilitează reducerea consumului de combustibil cu până la 9%. Această nouă tehnologie urmează să fie oferită pe piața europeană în prima jumătate a anului 2009.
Motorul Turbo Diesel de 2.2 litri
Un nou motor Turbo Diesel de 2,2l cu emisii de CO2 reduse și mai multă putere
Noul propulsor, un element central al platformei “Sustainable Zoom-Zoom”, va fi lansat în Europa la începutul anului următor. Acesta are un consum redus de combustibil, emite o cantitate redusă de CO2 și livrează mai multă putere. Prin intermediul celor 185 CP și al cuplului de 400 Nm acest motor se poziționează printre cele mai puternice din segment. Pentru reducerea consumului de combustibil, motorul integrează elemente inovatoare precum injectoarele de mare presiune și rata de compresie redusă. În plus, filtrul de particule conceput de Mazda dispune în premieră de un mecanism de activare al catalizatorului care îndepărtează cu o eficiență mai mare noxele din gazele motorului. Materialul ceramic din care este compus catalizatorul are o structură moleculară care crește rata de ardere a noxelor și grăbește procesul de regenerare a filtrului de particule.
Noua tehnologie de modelare a plasticului
Mazda implementează o nouă etapă a strategiei de reducere a greutății vehiculelor prin intermediul noii tehnologii de modelare a maselor plastice. Aceasta diminuează greutatea componentelor din plastic folosite în procesul de fabricație, fără să afecteze duritatea sau rigiditatea ansamblelor din care acestea fac parte. Noua tehnologie reduce greutatea, dar și consumul de mase plastice care conțin ulei, cu aproximativ 20-30%. Acest fapt determină și scăderea emisiilor de CO2. Acest nou proces de fabricație poate fi utilizat pentru cea mai mare parte a elementelor din plastic prezente la vehiculele produse de Mazda.
Strategia Mazda de reducere a greutății a dus la scăderea masei pentru noile modele Mazda2 și Mazda6, îmbunătățind astfel și consumul de combustibil față de versiunile anterioare. Acest proiect se opune tendinței din industrie de a construi vehicule mai mari și implicit mai grele.
afișări: 879