Principala noutate adusă de modelul Maserati GranTurismo S Automatic, este, evident, transmisia automată, cuplată la cel mai puternic motor V8 al companiei pe GranTurismo. Dacă până acum modelul cu cutie automată era oferit doar cu motorul de 4.2 litri, Maserati lansează odată cu prezentarea în premieră la Geneva GranTurismo S Automatic. Grație combinației dintre motorul V8 de 4,7 litri, ce dezvoltă 440 CP la 7000 rpm și 490 Nm la 4750 rpm, și cutia automată ZF cu șase trepte, noul GranTurismo S rămâne fidel originilor conceptului „granturismo”, oferind însă performanțe maxime.
Strategia aplicată cutiei de viteze moștenește unele elemente apreciate la Quattroporte Sport GT S, precum eliminarea „kick-down”-ului în modul manual. Suspensiile „Skyhook” beneficiază de amortizoare auto-ajustabile ce oferă un confort optim în orice condiții. Siguranța pasivă a fost îmbunătățită prin introducerea în gama GranTurismo a noii generații de airbag pentru pasagerul din dreapta cu funcția „Low Risk Deployment”.
Designul noului Maserati GranTurismo S Automatic include și câteva elemente distinctive, precum pragurile laterale cu formă proeminentă și jantele de 20” „Trident”. Echipamentele de la bord au fost îmbogățite acum cu tehnologia Bluetooth, oferită în dotarea standard, și interfață iPod - opțional, ce completează sistemul multimedia.
afișări: 697