"Considerăm ca actualul Program de Înnoire a Parcului Național Auto este benefic pentru piața de autovehicule din România, îndeosebi prin măsurile nou introduse (cumularea a până la trei prime și voucherele transmisibile)", a explicat Moise.
El a menționat că media lunară a vânzărilor Skoda începând cu luna martie este de aproximativ 700 unități Skoda, față de o medie de 260 de mașini în primele două luni ale anului. "Deși în această evoluție au intervenit și alți factori, precum sezonalitatea vânzărilor și probabil o perioadă de expectativă a clienților, impactul Programului este evident: mai mult de 50% din vânzările curente sunt realizate cu subvențiile reprezentate de primele de casare", a adăugat el.
Moise a menționat că, pentru acest an, Porsche România estimează "atingerea unui nivel de vânzări apropiat de cel din 2009, fapt pozitiv având în vedere contextul general actual, la această menținere contribuind fără echivoc derularea Programului de Înnoire a Parcului Național Auto".
În 2009, Porsche România a livrat 8.857 de autoturisme Skoda.
afișări: 477