Informații Auto logo


› cautare avansata


Newsletter:
  HomeNoutăți Istoria unei Mărci de vis. Mercedes Benz

Istoria unei Mărci de vis. Mercedes Benz

Publicat în data de: 26 Noiembrie 2008
Categorii: Mercedes, Stiri.
 

RMB Inter Auto pune în scenă istoria de 123 de ani a celei mai iubite mărci auto: Mercedes Benz, în prima expoziție auto-foto din Cluj, deschisă publicului începând de vineri, 28 noiembrie, ora 12, pe Calea Turzii nr. 172.



foto-istoria unei marci de vis mercedes benz
Primul automobil, la Cluj
Epopeea mondială a automobilului începe cu tricicleta construită de Karl Benz în 1886, aceasta fiind înregistrată ca primul vehicul autopropulsor cu motor cu ardere internă. Copia primului automobil va putea fi admirată în cadrul expoziției, alături de modele celebre, care marchează momente importate din istoria mărcii, culminând cu GLK, modelul cel mai recent lansat pe piață de Mercedes Benz.

Premii pentru cel mai frumos Mercedes
Evenimentul cuprinde și expoziția de fotografii participante la concursul intitulat „Mercedes-ul meu e cel mai frumos”. Concursul s-a desfășurat timp de trei săptămâni și s-a adresat pasionaților mărcii, care au fost invitați să trimită prin e-mail instantanee cu propriile mașini. Au participat 120 de imagini, expediate din mai multe regiuni ale țării, în finală calificându-se 20 de fotografii, iar câștigătoarea va fi desemnată vineri, la ora 12, de un juriu format din jurnaliști specializați în domeniul auto și presă de imagine.

Și Oldies, și Goldies
Pentru posesorii de Mercedes Benz, valoarea mașinii lor este imensă, fie că este fabricat în anii 1960, fie că vorbim despre un W124 din 1988 sau despre un automobil de lux S 500 4M L Brabus.

Imaginile exprimă dragostea acestora față de marcă, dar și dorința lor de a-și pune amprenta personală asupra mașinilor. Astfel, o fotografie surprinde o mașină cu adevărat „neprețuită”, ale cărei faruri, mânere uși, oglinzi, plăcuțe, radiator sunt placate cu aur de 24 de karate. O utilitară poate obține titlul de cel mai “personalizat” model: un Sprinter amenajat cu pat, boxe, reflectoare și chiar... fum de discotecă.

Puteți să participați la acest eveniment inedit, vineri, ora 12, la showroom-ul Mercedes Benz, de pe Calea Turzii nr. 172. Cei care doresc pot testa limuzinele puse la dispoziție de RMB Inter-Auto.
afișări: 322
 
 
Comentariile cititorilor:
Alte știri:
› Mercedes-Benz CLS Grand Edition - un coupe cu patru uși mai exclu ...05/01/2009
› Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss - în premieră la Detroit ...19/12/2008
› Mercedes-Benz îți oferă diferența între taxa auto nouă și cea vec ...17/12/2008



Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

Anunturi masini noi si second hand

Home | Revista | Noutăți | Mașini noi | Mașini SH | Utile | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0
Informații Auto vă recomandă: Prima Știre | Moldova Construct | Monolith

©2005-2009 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.