Dintre cei 33 de constructori analizați, doar Porsche, Land Rover, Jaguar, Mitsubishi, Subaru și Audi au avut o evoluție pozitivă, potrivit datelor Oficiului de Înmatriculări Auto german KBA.
Cota de piață a Renault și Dacia a coborât la 6% în august, de la 6,5% în iulie, grupul francez ocupând poziția a șaptea în rândul producătorilor auto prezenți pe piața germană, după Volkswagen (21,3%), Audi, Mercedes și Opel (toate cu câte 7,8%), BMW-Mini (7,2%) și Ford (6,6%).
În primele opt luni ale anului, înmatriculările Renault-Dacia au scăzut cu 34,6%, la 102.836, iar piața germană a coborât cu 28,7%, la 1,9 milioane de unități. Grupul francez a avut o cotă de piață de 5,4%, în urma Volkswagen (21,7%), Opel (9,3%), BMW-Mini (9,1%), Opel (7,7%), Audi (7,6%) și Ford (6,9%).
Germania a devenit, anul trecut, principala destinație de export a Dacia, cu 84.708 unități vândute, în urcare cu 231,3% față de 2008, datorită programului de înnoire a parcului auto derulat de guvernul german.
(Mediafax)