Precum grupul motopropulsor, format din carismaticul motor V6 pe benzină și un motor electric de 50 kW (68 CP) integrat în cutia automată cu 7 trepte, simplitatea a fost obiectivul principal în dezvoltarea direcției și sistemului de frânare pentru ultra performantul sedan de lux Infiniti M35h.
Sistemul de direcție a noului model hibrid este electro-hidraulic, cu asistență „la cerere”. Acesta oferă avantajele ambelor tipuri de direcție - feedback-ul natural și lin al direcției hidraulice și eficiența în consumul de carburant din cazul sistemului electric. În cazul noii direcții electro-hidraulice, motorul intră în acțiune doar când volanul este învârtit. De asemenea, sistemul de direcție este mai mic decât tradiționala servodirecție, având integrate mai multe componente.
Sistemul de frânare a fost creat similar, pentru a face față nevoilor sedanului sportiv dar în același timp contribuind la micșorarea amprentei de CO2, modelul M35h fiind campionul liniei M sedan.
Inginerii s-au îndreptat către sistemul de propulsie hibrid pentru această soluție. Ceea ce au realizat - o modalitate de a utiliza motorul electric al vehiculului pentru a opera cilindrii de frânare - reprezintă o nouă inovație pentru brandul japonez. Sistemul este numit Electric Driven Intelligent Brake. Când șoferul calcă pedala de frână, forța necesară de frânare este menținută în timp ce presiunea hidraulică a frânării prin frecare este controlată pentru a ajuta maximizarea recuperării energiei pentru motorul hibrid.
Piesa centrală a sistemul de propulsie hibrid al noului Infiniti M35h este sistemul „un motor/două ambreiaje”. Primul ambreiaj este instalat între motorul V6 cu aspirație normală și motorul electric - integrat în transmisia automată. Ambreiajul controlat electronic permite decuplarea completă a motorului V6 când mașina funcționează în modul electric și modul de recuperare a energiei. Decuplând motorul pe benzină se reduce frânarea mecanică și îmbunătățește eficiența motorului electric.
Primul vehicul hibrid al Infiniti,
modelul M35h prezentat în premieră mondială la Geneva, are cele mai mici emisii de CO2 din gama M al producătorului, ce include modele pe benzină și diesel, și este totodată primul model M ce va fi vândut pe toate cele 34 de piețe Infiniti, din toată lumea. Noul Infiniti M35h va ajunge în showroom-uri începând cu primăvara anului 2011.