Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Folosești Waze?! Poți rămâne fără permis!

Folosești Waze?! Poți rămâne fără permis!

Publicat în data de: 06 Octombrie 2019
Categorii: Codul-rutier, Legislatie, Stiri.
 

Noile modificări ale Codului Rutier vin cu sancțiuni drastice pentru conducătii auto. Reprezentanții Poliției Române au venit cu o serie de precizări legate de felul în care vor putea fi folosite telefoanele mobile în mașină.



foto-folosesti waze? poti ramane fara permis
Modificările Codului Rutier aplicabile din data de 12 octombrie 2019
O nouă contravenție este prevăzută de dispozițiile Codului Rutier și anume: „ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.”

„Aceste modificări vor intra în vigoare în data de 12.10.2019. Sunt mult mai aspre sancțiunile, în acest moment conducătorul auto care folosește telefonul mobil, pentru că este aceeași situație, faptul că îl ține în mână și vorbește la telefon sau tastează, este sancționat cu 2 sau 3 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare. Din octombrie, amenda este de la 6 la 8 puncte și 4 puncte de penalizare pentru simpla contravenție de utilizare a telefonului mobil. O altă situație care va fi foarte disputată și discutată este aceea în care concomitent cu utilizarea telefonului mobil, șoferul mai încalcă o altă regulă de circulație. Atunci, pe lângă sancțiunea de 4 sau 5 puncte de amendă, legea mai prevede și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Sunt foarte aspre noile modificari” ,a declarat pentru B1.ro Claudiu Costea, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră București.

Șoferii vor putea totuși folosi telefonul dacă sunt blocați în trafic sau la semafor, mai spune reprezentantul Poliției.

„Contravenția se săvârșește atunci când ne aflăm în timpul deplasării, în timpul condusului, atunci se săvârșește contravenția de utilizare a telefonului. Dacă suntem în trafic într-o coloană, într-un ambuteiaj, sau dacă suntem la semafor opriți, atunci putem folosi ce vrem noi”, a explicat reprezentantul Brigăzii Rutiere.

Șoferii nu vor mai putea să folosească aplicația Waze chiar dacă au tablete montate pe bordul mașinii sau dacă au telefonul pe un suport special.

„Este un dispozitiv mobil cu redare text sau video, deci intră și el în categoria dispozitivelor mobile, waze, aplicație GPS, tabletă, navigația mașinii, orice se folosește cu mâna în timpul deplasării se săvârșește practic contravenția aceasta”, a declarat Claudiu Costea.

 
 
Citește și:
› Amenzile de circuție se pot plăti la jumătate în 15 zile ...25/08/2018
› INTERZISE: Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmat ...22/08/2018
› Amenzile de circuție se pot plăti la jumătate în 15 zile ...25/08/2018
› INTERZISE: Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi înmat ...22/08/2018
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2019 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2019 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.