Compania, importatoare Ferrari în România, a vândut deja 18 modele 458 Italia și California în acest an, iar majoritatea dintre ele au și fost livrate. Anul trecut, compania a realizat o cifră de vânzări de cinci milioane de euro, în creștere față de 4,5 milioane euro în 2008, an în care a vândut 18 mașini, scrie
Agerpres.
Creșterea vânzărilor în acest an pe piața românească va fi ajutată și de modelul 599 GTO, care are un preț de aproximativ 300.000 de euro. Forza Rossa a vândut deja trei astfel de autoturisme în România în acest an, iar Octavian Ursu, managerul de vânzări de la Forza Rossa, a precizat că în 2010 nu va mai fi oferit niciun 599 GTO în România.
În luna decembrie, Forza Rossa a deschis la București cel mai mare magazin Ferrari în Europa, după o investiție de aproximativ 4,5 milioane de euro. Forza Rossa poate vinde mașini Ferrari în țări unde nu există un importator oficial precum Bulgaria, Ucraina și Serbia. „Am vândut deja trei mașini în Bulgaria în acest an”, a declarat Octavian Ursu.