Autoritățile române lucrează la o strategie privind taxarea porțiunilor de autostradă aflate pe coridorul IV pan-european, document care va fi transmis Comisiei Europene, a declarat Berceanu, citat de corespondentul
Mediafax.
"În acest moment, sunt niște proiecte de porțiune de autostrăzi de pe culoarul IV care se află la Comisia Europeană pentru aprobare. Acestea vor fi aprobate, însă pentru următoarele porțiuni va trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pentru autostrăzi. Și nu este vorba neapărat de taxare, ci este vorba de sumele care se vor strânge pentru întreținerea autostrăzilor", a afirmat Berceanu.
El a adăugat că întreținerea autostrăzilor reprezintă o cerință a Uniunii Europene întrucât "contribuabilii europeni sunt interesați ca atunci când dau niște bani pentru autostrăzi acestea să fie întreținute conform normelor UE".
Berceanu susține că taxele care vor fi instituite vor fi "modice", urmând să ajungă la 3-4 euro pentru o sută de kilometri. "Acum facem un mic studiu pe care îl vom trimite și la CE", a arătat Berceanu.
Banii vor fi folosiți pentru întreținerea autostrăzilor.