Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Din 2010 vom avea un automobil Dacia creat de inginerii români

Din 2010 vom avea un automobil Dacia creat de inginerii români

Publicat în data de: 22 Iunie 2007
Categorii: Dacia, Stiri.
 

Renault Tehnologie Roumanie, centrul de inginerie înființat de producătorul francez în Romania, va furniza în 2010, spre producție, primul automobil conceput integral de ingineri români.



foto-din 2010 vom avea un automobil dacia creat de inginerii romani
"Probabil în 2010 vom avea un automobil produs de inginerii de la noi. Dar și atunci, când va fi făcut un vehicul în România, răspunderea pentru proiect și-o va asuma tot centrul-mamă, din Franța", a declarat Constantin Stroe, vicepreședinte Automobile Dacia.

El a adăugat că în România sunt dezvoltate deja anumite subansamble din componența unui autovehicul, dar aprobarea trebuie să vina încă de la principalul centru de inginerie Renault.

Renault Tehnologie Roumanie, a cărui locație oficialii Renault au fixat-o în Titu, județul Dâmbovița, și pentru care au anunțat investiții de 456 de milioane de euro, funcționează momentan cu aproximativ 670 de ingineri.

Aceștia lucrează în centrul de birouri North Gate dezvoltat de Creativ Global Property în zona Pipera din Capitală.

"În 2009 vor fi mutate primele efective de la North Gate la Titu. Acum desfășurăm investiții destul de reduse în partea de dezvoltare și suntem la faza de obținere de avize. De altfel primul buldozer va intra pe platforma de la Titu în a doua jumătate a trimestrului patru", a spus Stroe.

"Sursele de recrutare a noilor angajați sunt cu preponderență cele șase centre universitare din țară (București, Cluj, Iași, Pitești, Timișoara, Brașov - n.r.). Avem un grup de angajați, cei ce vin de la Dacia, cu o medie de vârstă mai mare dar în rest toți se încadrează în segmentul de sub 35 de ani", a declarat Stroe. El a adăugat că la momentul actual programul de selecție evoluează mai greu decât așteptările inițiale dar ritmul de recrutare a ajuns la 60 de noi ingineri în fiecare lună.

"Sunt convins că în câțiva ani specialiștii noștri de la Renault Tehnologie Roumanie vor fi cei care vor pleca afară să formeze oameni. Avem și acum oameni care sunt la un nivel de pregătire egal cu omologii din Franța, dar numărul lor este mai redus", a menționat Stroe. El a amintit de specialiștii romani care au desfășurat stagii de instruire a cadrelor uzinelor Renault din Rusia sau Iran, unde se produce modelul Logan.

Renault a mai anunțat în acest an înființarea unui centru de design auto în București, care va fi destinat în faza incipientă viitoarelor modele dezvoltate pe platforma Logan.

afișări: 1657
 
 
Comentariile cititorilor:
Alte știri:
› Dacia Duster va fi lansat și pe piața din Irlanda, în 2012 ...17/03/2010
› Renault lansează în Franța o versiune Sandero pe bioetanol ...16/03/2010
› Dacia Duster ar putea fi lansat și în China ...12/03/2010


Bookmark and Share
Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 
Anunturi masini noi si second hand

Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter
Informații Auto vă recomandă: Prima Știre | Moldova Construct | Monolith

©2005-2010 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.