"Toți cei care urmau să achite mașina săptămâna viitoare sau luna viitoare s-au grăbit acum să plătească, astfel încât să intre cu TVA de 19%, nu de 24%. Astfel traficul de showroom a crescut de două-trei ori comparativ cu o perioadă obișnuită din acest an", a declarat directorul de marketing al unui dealer Ford din Capitală, citat de
ZF.
În centrul Dacia din Cluj traficul de showroom a crescut cu peste 20% în ultimele zile, potrivit directorului companiei, dar nu se poate discuta de un vârf în acest an, cele mai bune rezultate fiind înregistrate în momentul lansării programului "Rabla", dar și când a fost prezentat Duster. "Clienții acum nu mai stau pe gânduri și se grăbesc să achite mașinile. Aceștia nu achiziționează prin finanțare sau prin «Rabla», ci cash", a spus Călin Abrudan, directorul de vânzări în cadrul OTC Group care deține dealerul Dacia Service Cluj Feleac.
Majorarea TVA de la 19 la 24% va conduce la scumpirea mașinilor, teoretic cu 5%. Rămâne de văzut însă dacă dealerii mai au forța de a absorbi această creștere de taxe, și de a păstra în final prețul actual al mașinilor.