"Până cel târziu la începutul anului viitor, autovehiculele utilitare Logan VAN și Logan Pick-Up vor fi exportate pe 18 noi piețe, față de patru în prezent. Astfel, numărul statelor în care sunt livrate aceste două modele va ajunge la 22, adică vom acoperi aproape jumătate dintre piețele în care exportăm (în total există 50 de destinații - n.r.)", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Automobile Dacia, Francois Fourmont.
El a adăugat că, în 2009, producția unității de la Mioveni, care se va situa între 350.000 și 400.000 de unități pe an, va fi exportată în proporție de 75-80%, un nivel maxim realizabil. Spre comparație, oficialul Dacia a precizat că anul trecut a fost exportată 55% din producția totală a Dacia, situată în jurul valorii de 230.000 de autovehicule.
De asemenea, Fourmont a spus că, în acest an, activitățile grupului Renault în România (pentru mărcile Dacia, Renault și Nissan, activitatea centrului CKD - pachete de mașini dezasamblate destinate exportului - și a uzinei de la Mioveni - n.r.) vor totaliza o cifră de afaceri cumulată de circa trei miliarde de euro. Pentru 2009 Fourmont nu a făcut previziuni, dată fiind instabilitatea mediului economic mondial.
Referitor la producția Dacia, directorul companiei a adăugat că în luna octombrie a acestui an va fi atinsă o cadență de 620 de unități pe zi pentru modelul Sandero, dintr-un total zilnic de 1.350 de mașini. Creșterea producției modelului amintit a fost determinată de cererea de pe piața străină, mai ales după introducerea motorizării diesel, planificată să fie lansată în România în primăvara anului 2009.
Fourmont a apreciat că vânzările Dacia în Franța vor atinge pragul de 100.000 de unități livrate în următorii 2-3 ani. Spre comparație, Dacia va livra, în acest an, în Franța, circa 50.000 de unități, în creștere cu 50% față de cele 33.000 de unități livrate anul trecut.
Pentru 2009, oficialul Dacia se așteaptă ca vânzările de automobile Sandero să îl depășească pe cel de Logan MCV (break) în Franța, deoarece francezii apreciază caroseriile în două volume (hatchback). Pentru piața din Germania, Dacia mizează în continuare pe Logan MCV pentru creșterea vânzărilor, dată fiind preferința germanilor pentru break-uri.
afișări: 474