Dacia Logan facelift a fost lansată oficial astăzi, 1 iulie 2008!
Cu Renault Sandero lansat în Brazilia, iar anul acesta Logan hatchback construit la uzina Dacia de la Mioveni, era evident că berlina Logan va suferi în curând câteva modificări, încercând să țină pasul cu piața auto mondială.
Carlos Ghosn
a anunțat încă de la sfârșitul anului 2006 o nouă generație Logan, ce ar putea intra pe piață cel mai devreme în 2009. „Următoarea generație Logan va fi….. și mai competitivă în ceea ce privește costurile”, a spus Ghosn în conferința de presă ce a anunțat îndeplinirea obiectivelor pe anul 2006.
Revenind la fotografiile spion, în ciuda camuflajului, se pare că noul Dacia Logan va suferi modificări majore exterioare, preluând unele elemente de la Renault Sandero (ce stă la baza creării
noului hatchback Logan, programat pentru lansare la Geneva), aspectul său fiind unul dintre principalele motive pentru care modelul actual încă are „piedici” pe unele piețe europene.
Cu toate că fotografia generată de calculator este un model notchback, cu siguranță noua generație Dacia Logan va fi un sedan clasic, acest stil de caroserie fiind mai popular pe piețele emergente.
Pe lângă versiunea sedan, Sandero ar putea influența și varianta break (Logan MCV) și chiar ar conduce la construirea unui SUV de mici dimensiuni. De fapt acest lucru deja a fost anunțat, platforma Logan fiind programată să ducă la construirea a unui total de șase modele. Grupul Renault nu a dat detalii despre celelalte trei modele din gama Logan, însă, Carlos Ghosn, CEO al alianței Renault - Nissan, declara la Salonul de la Paris din 2006, că Dacia ar putea produce chiar și un automobil de teren, dacă piața va cere acest lucru.
update 8 februarie 2008
Dacia va începe în a doua jumătate a anului producția unei variante facelift a Logan Sedan, cu faruri și stopuri schimbate, momentul lansării fiind legat de începerea comercializării noului model Dacia Sandero.
Noua variantă de Logan Sedan a fost fabricată în câteva exemplare, aflate în teste în curtea uzinei Dacia de la Mioveni, care a comandat fabricii Elba de la Timișoara faruri și lămpi spate cu design modificat, au adăugat sursele citate. Noul Logan Sedan va avea partea frontală asemănătoare modelului în două volume (hatchback) Dacia Sandero.
Dacia va lansa pe piață varianta românească a Renault Sandero în a doua parte a acestui an, iar modelul urmează să fie prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva (Elveția), organizat la începutul lunii martie.
Contactați de MEDIAFAX, oficialii Dacia nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informațiile privind Loganul Sedan facelift.
"Nu comentăm. Aceasta este poziția oficială a Dacia", au spus reprezentanții companiei.
update 5 mai 2008: fotografii cu noul Dacia Logan Sedan facelift surprins in uzina de la Mioveni!
update 23 iunie: noi fotografii cu noul Dacia Logan Sedan facelift surprins în teste. Se pare că data de lansare este 1 iulie 2008 (neconfirmată oficial).