În zilele de 15 și 16 Mai 2010, la Cluj, la Polus Center, va avea loc cea de-a 2 etapă a Campionatului European de Drift, King of Europe 2010. King of Europe este o competiție automobilistică internațională, cu participarea a peste 15 țări, în care piloți profesioniști își arată îndemânarea în arta derapajelor controlate. Aceștia se vor lupta pe parcursul a 8 etape din Europa, printre care și aceasta din România - Cluj Napoca. Anul acesta, campionatul a debutat în Serbia, pe 8 Mai, cu o etapă la care au participat și 7 piloți din România.
Anul trecut, tot în Cluj, King of Europe, eveniment organizat cu ajutorul A.R.T.A. (Asociația Română de Tuning Auto) a reunit piloți din 12 țări care și-au demonstrat experiența în fața a peste 20.000 de spectatori.
“Buna organizare a evenimentului de anul trecut precum și creșterea nivelului de experiență al piloților din România sunt motivele pentru care anul acesta King of Europe revine în România cu un număr mai mare de participanți din străinătate. În plus, piloții din România au ajuns la un nivel competițional ridicat și sunt adevărați pretendenți pentru titlul de King of Europe” spune Mike Procureur, organizator KOE.
În week-endul 15-16 Mai, la Polus Center, publicul va putea admira, pe lângă evoluția celor mai buni piloți de Drift din Europa, și o expoziție de mașini tunate, pe partea de styling exterior, interior, motor și car-audio. Cele mai spectaculoase mașini tunate din România vor fi expuse pentru public, dar vor participa totodată la concursurile de Tuning și Car-Audio.
În plus, în ambele zile, echipajele de raliu din Napoca Rally Academy vor face demonstrații cu mașinile din Campionatul Național de Raliu, astfel că publicul va putea vedea cum se comportă și mașinile cu tracțiune integrală în comparație cu cele de drift, care au tracțiunea pe spate.
King of Europe România are loc Sâmbătă 15 Mai și Duminică 16 Mai începând cu ora 10:00, la Polus Center, Cluj-Napoca. Biletul de intrare costă 20 de lei, intrarea copiilor sub 12 ani însoțiți de părinți este gratuită.
afișări: 1321