"Este vorba despre pierderi care constau în diferența dintre valoarea de piață a mașinii, valoarea ratelor restante, precum și alte taxe și costuri aferente", a spus Madalina Hagima, managing partener la casa de avocatură Ciurtin, Brașoveanu și Asociații. Ea a explicat că, în majoritatea cazurilor, prin semnarea contractelor de leasing utilizatorul se obligă ca, în caz de reziliere din culpa sa, să achite finanțatorului toate facturile scadente și neachitate și ratele până la sfârșitul contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduală.
"Așadar, returnarea bunului ar trebui privită ca ultimă soluție pentru optimizarea costurilor utilizatorilor, mijloacele cele mai avantajoase fiind renegocierea contractului cu finanțatorul prin rescadențarea plăților și reeșalonarea datoriilor existente sau, în cel mai bun caz, cesiunea contractului către un alt utilizator", a explicat Hagima.
Astfel, simpla variantă a aducerii bunului în curtea finanțatorului nu reprezintă și stingerea obligațiilor utilizatorului din contractul de leasing. "Aici se creează confuzia. Utilizatorul nu a închiriat un bun, ci a apelat la o modalitate de finanțare a bunului pe care, în cele mai multe cazuri s-a și obligat, încă de la început, să îl achiziționeze la sfârșitul contractului. Astfel, utilizatorii cred că au un bun, au plătit folosința lui pentru o anume perioadă, și că returnându-l, sunt eliberați de orice obligație. Juridic, lucrurile însa nu sunt deloc atât de simple", a mai spus ea.
Potrivit avocatului, majoritatea contractelor de leasing prevăd ca, în caz de reziliere ori de încetare a plății ratelor, se activează o îndemnizație de reziliere egală cu valoarea tuturor ratelor și valoarea reziduală până la finalul contractului de leasing, ceea ce înseamnă că în final utilizatorul va suporta întreaga finanțare.
„În cele din urmă, utilizatorul riscă, prin încetarea contractului în acest mod, să rămână și fără mașină, și fără bani", a mai spus avocatul. (NewsIn)
afișări: 1426