Informații Auto logo


› cautare avansata
  HomeNoutăți Citroen Metropolis - concept hibrid de 460 CP și emisii de doar 70 g CO2/km

Citroen Metropolis - concept hibrid de 460 CP și emisii de doar 70 g CO2/km

Publicat în data de: 26 Aprilie 2010
Categorii: Citroen, Concept, Hibrizi, Stiri.
 

Update! Citroen a dezvăluit noul Metropolis - un concept musculos, sportiv, ce aduce omagiu dezvoltării extraordinare din China. Creat de echipa internațională de design a Citroen, cu sediul în Shanghai, Metropolis va fi afișat la Shanghai World Fair.



[update foto 26 aprilie]
Reflectând statutul Chinei, măreția și vitalitatea, limuzina concept are la bază „Tehnologia Creativă”, combinând într-o manieră echilibrată responsabilitatea pentru mediu și confortul luxos cu plăcerea condusului. Încorporând un sistem hibrid de propulsie și suspensia Hydractive, conceptul Citroen Metropolis produce în medie doar 70 g CO2/km (un consum de 2,6 l/100km) - aproximativ o cincime din valoarea unui motor convențional pe benzină, cu performanțe similare.

Silueta distinctivă a conceptului Metropolis este o viziune a luxului creativ și sofisticat, cu o statură impozantă (5,3 metri lungime, 2 m lățime și 1,4 m înălțime), ce reflectă dinamismul și ambițiile Chinei pentru secolul 21.

Designul exterior al conceptului Metropolis îmbină liniile curbe cu suprafețele plane, evidențiate în principal în partea frontală, sculptată, cu aripi incisive. Farurile înguste au un aspect sportiv, oferindu-i vehiculului un aer autoritar.

În spate, Metropolis combină cu grijă lățimea cu liniile aerodinamice, încorporând un spoiler activ și semnătura designului Citroen, precum geamul concav al lunetei. Accentele cromate din jurul suprafețelor vitrate fac să pară mai lungă cabina mașinii, în timp ce stopurile „origami” parcă plutesc.

Puternicul sistem de propulsie a conceptului Citroen Metropolis este format dintr-un motor V6 optimizat pe benzină de 2.0 litri, cuplat la o cutie de viteze cu dublu ambreiaj și 7 trepte, alături de un motor electric ce dezvoltă, în mod continuu 55 CP (40 kW) și un maxim de 95 CP (70 kW). Metropolis poate funcționa în modul complet electric (ZEV - Zero Emission Vehicle). La viteze constante pe principalele drumuri sau autostrăzi, motorul pe benzină dezvoltă 272 CP (200 kW) și 375 Nm. Când este nevoie de mai multă performanță, precum în situațiile de depășire, mașina folosește ambele motoare, sistemul hibrid furnizând în acest caz un maxim de 460 CP(345 kW) și 430 Nm - echivalentul puterii unui motor V8 de 4.0 litri. De asemenea există și un mod cu tracțiune integrală, care intră în acțiune când aderența la sol o solicită.

Conceptul Citroen Metropolis, ce ar putea sta la baza noii generații Citroen C6, va fi prezent la pavilionul francez de la Shanghai World Fair de pe 1 mai până pe 31 octombrie 2010.
afișări: 2884
 
 
info Polițist sau militar?
Știi că ai dreptul să alegi ce fond de pensii dorești?
Alege tabăra pentru pensia ta!

Comentariile cititorilor:
Alte știri:
› Citroen DS4, vedetă în cel mai nou videoclip al "The Saturdays" ...11/05/2012
› WRC 2012: Încă o dublă pentru Citroen, în Argentina ...30/04/2012
› Citroen DS5 s-a lansat în România. Cât costă și ce dotări are nou ...20/04/2012
› Surprizele Skoda pentru fanii de la Worthersee ...16/05/2012
› Proiectul Volkswagen pentru Worthersee: 9 ucenici și un Golf GTI ...15/05/2012
› Audi la Worthersee Tour: trei modele Q3 și o bicicletă electrică ...14/05/2012
› Porsche 918 Spyder, primele teste cu prototipul hibrid de 770 CP ...15/05/2012
› Victor Ponta vrea numai mașini hibride ...03/05/2012
› Ferrari va lansa primul supercar hibrid în 2013, înlocuitor pentr ...26/04/2012


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 
Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2012 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter
Informații Auto vă recomandă: Prima Știre | România Construct | Monolith

©2005-2012 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.