Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Citroen C3 Picasso: o cutiuța magică, plină de creativitate, începând de la 11.990 Euro

Citroen C3 Picasso: o cutiuța magică, plină de creativitate, începând de la 11.990 Euro

Publicat în data de: 10 Aprilie 2009
Categorii: Citroen, Prezentare, Stiri.
 

Citroen C3 Picasso este disponibil și în România începând cu ultima săptămână din aprilie. Noul C3 Picasso, care va fi lansat în țara noastră pe 28 aprilie, este propus în trei niveluri de echipare: Attractive, Trendy și Exclusive.



foto-citroen c3 picasso o cutiuta magica plina de creativitate incepand de la 11990 euro
 ›Galerie foto:
foto-citroen c3 picasso o cutiuta magica plina de creativitate incepand de la 11990 euro foto-citroen c3 picasso o cutiuta magica plina de creativitate incepand de la 11990 euro foto-citroen c3 picasso o cutiuta magica plina de creativitate incepand de la 11990 euro foto-citroen c3 picasso o cutiuta magica plina de creativitate incepand de la 11990 euro
Începând cu primul nivel de echipare, C3 Picasso denotă creativitate: un spațiu interior surprinzător, având în vedere dimensiunile compacte, o modularitate completă și intuitivă, o vizibilitate deosebită, motorizări performante… Și pentru fiecare dintre cele trei versiuni propuse, C3 Picasso se diferențiază de concurenții săi prin echipamentele oferite.

Prețurile pentru noul Citroen C3 Picasso variază între 11.990 Euro, pentru nivelul de echipare Attractive, echipat cu motorul VTi 95 și 17.250 Euro, pentru versiunea Exclusive echipată cu motorul 1.6 Hdi 110 CP, dotat cu filtru de particule.

Stil exterior îndrăzneț C3 Picasso se distinge prin designul aparte. Liniile pure, morfologia cubică cu colțurile rotunjite, partea frontală expresivă și robustă, îi conferă o personalitate unică. Cu înaintarea în gamă, C3 Picasso dezvăluie atuuri care îi subliniază caracterul deosebit: astfel, pentru versiunea Exclusive, jantele sunt ca niște apărători, vopsite în Negru strălucitor; având un rol funcțional, dar și estetic, pilonii longitudinali ai plafonului îi conferă lui C3 Picasso alura unui SUV, aceștia fiind propuși în echipamentele opționale începând cu nivelul de echipare Trendy.

Compact în exterior, spațios la interior
Încă de la primul nivel de echipare, Citroen C3 Picasso oferă o banchetă rabatabilă 2/3-1/3, cele două parți ale banchetei putând culisa în mod separat. Portbagajul câștigă volum, beneficiind de o podea mobilă cu două poziții, care în poziție verticală poate ascunde compartimentul pentru bagaje. Rezultatul constă într-un spațiu de la 385 până la 500 de litri în configurația cu 5 locuri. În momentul în care bancheta este rabatată, iar suprafața de încărcare este plană, volumul portbagajului poate ajunge chiar până la 1.506 de litri.

Acest volum se poate mări cu dotarea opțională Pack Voyage: propusă începând cu nivelul de echipare Exclusive, care ne permite o prelungire a spațiului portbagajului cu 2,41 m, această opțiune presupune măsuțe pliabile situate pe spătarele scaunelor față, storuri laterale spate, scaun pasager față rabatabil, lanternă mobilă și plasă de bagaje.

Confort și relaxare: ca într-o cutiuță magică
Parbrizul în trei părți este propus în echiparea standard și-i oferă șoferului o vizibilitate sporită, fără echivalent pe acest segment. Combinat cu plafonul panoramic vitrat, propus în opționale pentru nivelul Trandy și în standard pe nivelul Exclusive, transformă habitaclul modelului C3 Picasso într-un spațiu luminos, de care se pot bucura toți pasagerii.

Începând cu nivelul de echipare Attractive, șoferul beneficiază de volanul reglabil pe înălțime și adâncime, și de scaunul reglabil pe înălțime, șoferul beneficiind astfel de o poziție înaltă și comodă la volan, pentru a domina drumul.

O plăcere contagioasă
Citroen C3 Picasso depășește prestările rutiere ale concurenților săi și oferă o plăcere deosebită șoferului. Modelul beneficiază de două motorizări de noua generație pe benzină, VTi 95 și VTi 120, cărora li se alătură motorizările diesel HDi 90 și HDi 110 FAP ale căror performanțe sunt recunoscute. Emisiile de CO2 demonstrează că C3 Picasso este un vehicul care confirmă angajamentul Citroen pentru respectul față de mediul înconjurător.

Siguranță de înalt nivel.
Citroen C3 Picasso se situează la cel mai bun nivel în ceea ce privește siguranța. Este echipat din serie cu ABS, repartitor electronic de frânare (REF), sistem de asistență la frânarea de urgență (AFU) și aprinderea automată a proiectoarelor. ESP-ul este de asemenea disponibil ca opțional pe versiunea Exclusive (și este propus în dotarea de serie pentru motorul HDi 110 FAP Airdream). C3 Picasso poate dispune de până la 6 airbaguri.

Citroen C3 Picasso în România - versiuni, prețuri, dotări standard, opționale, date tehnice

 
 
Citește și:
› Citroen lanseaza un nou model de ochelari ce trateaza raul de maș ...09/06/2019
› Noul Citroen Berlingo câștigă premiul International Van of the Ye ...23/09/2018
› SEETROEN, ochelari ce iti redau gustul pentru calatorii ...08/07/2018
› A patra generație Honda CR-V ajunge pe piață în noiembrie 2012 ...26/07/2012
› BMW ConnectedDrive 2012, ce aduce nou ...12/07/2012
› Opel Adam, dezvăluit complet înaintea debutului de la Paris Motor ...11/07/2012
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2019 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2019 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.