„Accesul facil la credite în cea mai mare economie a Americii de Sud extinde potențialul de cumpărători de mașini cu peste 50%”, a declarat Guido Vildozo, analist la IHS Global Insight Inc. J.D.Power și IHS au înaintat deja previziuni pentru Brazilia ce eclipsează Germania în 2010. „Brazilia este o piață emergentă iar Germania este o piață mult mai matură”, explică Jeff Schuster, director executiv la J.D. Power, citat de
Automotive News.
Brazilia a devenit o țară independentă abia în urmă cu 64 de ani, în timp ce inventatorul german Karl Benz a patentat prima sa mașină în 1886. Germania a început ultima decadă ca piața numărul 3 în lume, după Statele Unite și Japonia, ulterior fiind surclasată de China.
Vânzările de mașini în Brazilia au totalizat 3,1 milioane în 2009, comparativ cu 4 milioane în Germania, conform J.D. Power. Conform estimărilor, în acest an, Brazilia va crește la 3,4 milioane de unități, în timp ce Germania va scădea la 3 milioane. Merită menționat și faptul că populația Braziliei este de 206 milioane de locuitori, iar Germania are doar 82 de milioane.