Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți BMW M7 - fotografii spion

BMW M7 - fotografii spion

Publicat în data de: 08 Iunie 2009
Categorii: Bmw, Foto-spion, Stiri.
 

Update foto! După M3, M5, M6, X5 M și X6 M, de ce nu și un BMW M7? Fotografii spioni au surprins un prototip Seria 7, camuflat parțial, prevestind un model ultraperformant ce va intra în competiție serioasă cu noul S65 AMG de la Mercedes.



update 8 iunie:
Fotografii spioni au surprins din nou prototipul BMW Seria 7, despre care se credea că ar putea fi noul M7, complet nedeghizat. Se pare însă că, după cum se poate vedea și din aceste fotografii, modelul are doar un pachet M-sport, lipsindu-i detaliile tipice unui model din gama M, cum ar fi evacuarea cu patru țevi de eșapament sau logo-ul M de pe grila frontală.

Dacă BMW va lansa într-adevăr un model M7, rămâne de văzut. Tu ce crezi?

original 3 iunie:
BMW a lansat recent două noi modele în gama M, X5 M și X6 M, iar surprizele se pare că nu se opresc aici. Fotografii spioni au surprins în timpul unor teste un prototip BMW seria 7, camuflat parțial în partea frontală, ce ar putea ascunde un nou design precum și prize de aer mai mari. În spate, se remarcă spoilerul modificat, cu ochii de pisică amplasați mai sus față de varianta standard.

În cel de-al doilea set de fotografii, camuflajul este aproape inexistent, putându-se cu ușurință observa o umflătură pe capota motorului, similară cu cea de la M3 și partea din față, cu prize de aer mai mari decât la versiunea standard. De asemenea, prototipul M7 este încălțat cu jante sport și beneficiază de frâne cu discuri mai mari.

Sub capotă, noul BMW M7 ar putea beneficia de un motor din aluminiu, pentru optimizarea distribuției greutății pe axe. Sau ar putea împrumuta propulsorul de la X5 M și X6 M, V8-ul twin-turbo de 4,4 litri ce dezvoltă 555 CP.

Cel mai puternic model din Seria 7, versiunea 760i beneficiază de un motor V12 de 6.0 litri, ce dezvoltă 544 CP iar cuplul maxim de 750 Nm este atins între 1500 și 5.000 rpm. Noul BMW M7 va surclasa cu siguranță aceste valori prin supralimentare, însă rămâne de văzut dacă se va apropia de cei 612 CP confirmați de Mercedes S65 AMG.
afișări: 2389
 
 
Comentariile cititorilor:
Alte știri:
› BMW Performance - un plus de sportivitate pentru entuziaști ...25/08/2010
› BMW - mașina oficială a Festivalului de Film Independent ANONIMUL ...20/08/2010
› G-Power M5 Hurricane RR - cel mai rapid sedan din lume, cu vmax 3 ...16/08/2010
› Ford Fiesta 4x4, primele fotografii ...02/09/2010
› Audi Q3 - competitor direct pentru BMW X1 ...20/08/2010
› Audi pregătește o nouă generație A6 pentru 2012 ...12/08/2010


Bookmark and Share
Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 
Anunturi masini noi si second hand

Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter
Informații Auto vă recomandă: Prima Știre | Moldova Construct | Monolith

©2005-2010 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.