SITUAȚIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 14.00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (13:30) circulația rutieră este întreruptă, din cauza poleiului, zăpezii și a viscolului, pe un număr de 47 de drumuri naționale și pe autostrăzile A2 București – Fetești și A1 București - Pitești
Precizăm, totodată, că sunt impuse restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale, astfel:
Restricție pentru traficul greu peste 3,5 tone
- Autostrada A2 Fetești - Cernavodă;
- DN22 Măcin- Tulcea;
- DN22C Cernavodă- Basarabi;
- DN3 Basarabi – Constanța;
- DN71 Moroeni – Sinaia.
Restricție pentru traficul greu peste 7,5 tone
- DN1A Blejoi – Vălenii de Munte;
- DN12A Frumoasa – Lunca de Sus;
- DN28 Târgu Frumos – Pașcani;
- DN2 Adjud – Bacău – Roman;
- DN13A Praid- Harghita;
- DN6 București – Alexandria;
- DN7 Pitești – București.
ACTUALIZAREA AVERTIZARII METEOROLOGICE EMISE IN DATA DE 5 FEBRUARIE 2012
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, zăpadă spulberată și troienită, vizibilitate redusă. Intervalul: 07 februarie, ora 12 - 08 februarie, ora 22.
În intervalul menționat vântul va continua să prezinte intensificări susținute ce vor depăși la rafala 70...80 km/h în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei. În aceste regiuni zăpada va fi spulberată și local troienită, iar vizibilitatea orizontală va scădea sub 50 m.
Pentru județele Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov și municipiul București, avertizarea cod portocaliu este valabilă până mâine dimineață (miercuri, 08 februarie, ora 08).
ATENTIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Fenomene vizate: ger persistent
Intervalul: 08 februarie, ora 02 - 12 februarie, ora 10.
Zone afectate: toată țara.
În intervalul 08 februarie ora 02 - 12 februarie ora 10, în toate regiunile vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopților și al dimineților, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse în general între -25 și -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.
RECOMANDĂRI
În aceste condiții, Poliția Rutieră recomandă insistent conducătorilor auto să nu pornească la drum. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe șoferi să-și echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcțional etc.). De asemenea, trebuie luat în calcul și riscul înzăpezirii, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă și un telefon mobil cu adaptor la priza auto (recomandat ar fi mai multe telefoane mobile, conectate la rețele diferite).
În situația în care șoferii constată că stratul de zăpadă îngreunează din ce în ce mai mult circulația, este indicat ca aceștia să-și continue drumul până în cea mai apropiată localitate, unde pot găsi adăpost, iar autovehiculul poate fi supravegheat. Acesta trebuie oprit în afara carosabilului pentru a nu împiedica intervenția utilajelor de deszăpezire.
Astăzi se va circula extrem de greu în orașele în care a nins sau va ninge abundent.
Așadar, le recomandăm posesorilor de autoturisme să folosească transportul în comun.
Mare atenție! Din cauza ploii, stratul de zăpadă existent pe unele drumuri a devenit alunecos. De asemenea, ploaia spală materialul antiderapant, iar temperaturile scăzute favorizează producerea poleiului.
Totodată, le recomandăm pietonilor să se angajeze în traversare prin locurile marcate și semnalizate doar după ce șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate. Spațiul de frânare crește semnificativ pe carosabil alunecos.
afișări: 1279