Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Audi Q3 Sportback, primul crossover compact din gamă

Audi Q3 Sportback, primul crossover compact din gamă

Publicat în data de: 11 August 2019
Categorii: Audi, Stiri.
 

Audi își adaugă în gamă un SUV compact, cu formă de coupe: Audi Q3 Sportback. Noul model îmbină alura impunătoare și confortul versatil, caracteristici oferite în mod tradițional de SUV-uri, cu eleganța sportivă și agilitatea manevrabilității unui coupe.



foto-audi q3 sportback primul crossover compact din gama
Plafon coborât, caroserie musculoasă: designul

Audi Q3 Sportback însemnă forță, dar și precizie, iar aceste calități se reflectă în fiecare detaliu al mașinii. Grila octogonală neagră Singleframe a radiatorului se remarcă prin designul accentuat tridimensional, care îi conferă părții frontale o alură deosebit de sportivă. Același efect îl au și prizele de aer trapezoidale și bara de protecție expresivă, cu blade-ul său îngust. Compartimentul pasagerilor, specific modelelor coupe, creează un contrast atractiv cu elementele distinctive vopsite în culori contrastante, ce accentuează caracterul de SUV al modelului. Linia joasă a plafonului se continuă armonios cu montanții S, ce se încheie cu eleronul de la nivelul plafonului. Astfel Audi Q3 Sportback pare mai lung decât fratele său Q3. De asemenea, SUV-ul coupé este cu aproape 3 centimetri mai aplatizat, ceea ce îi conferă, de asemenea, o alură mai musculoasă. Contururile marcante de deasupra roților indică tracțiunea integrală quattro, care este o dotare standard pentru majoritatea motoarelor. În partea sculpturală din spate, iau naștere numeroase efecte atractive, create de jocul de lumini și umbre. Luneta joasă, flancată de elementele aero, dar și bara de protecție sportivă, marcată de prizele de aer, accentuează atractiv lățimea modelului Audi Q3 Sportback. Și luminile de marșarier își aduc contribuția în acest sens, forma lor triunghiulară indicând spre interior, la fel ca farurile înguste, oferite de Audi în trei versiuni. Versiunea de top este cea cu tehnologie Matrix LED cu lumini de drum adaptive, care iluminează șoseaua în manieră inteligentă, cu lumina ajustată în funcție de situația curentă.

Sportive pe șosea, dar și în off-road: suspensiile

Audi Q3 Sportback asigură plăcerea condusului pe diferite tipuri de suprafețe de rulare. În oraș, la drum lung sau pe teren mai dificil: crossover-ul compact este un automobil polivalent și dinamic. Direcția progresivă este inclusă în dotarea standard și oferă reglaje tot mai directe ale sistemului, pe măsură ce unghiul de virare crește. Șoferii vor aprecia cu siguranță și suspensiile sport.

În general, dotările, datele și prețurile specificate în acest document se referă la gama de modele oferite în Germania. Rezervat dreptul de a opera modificări fără o informare prealabilă; acest document ar putea conține erori și omisiuni pentru care nu ne putem asuma răspunderea.

Valorile generice privind consumul de combustibil pentru toate modelele menționate, cu dotările disponibile pe piața din Germania, sunt indicate în lista de la finalul acestui comunicat de presă.

Opțional, suspensiile sunt disponibile cu funcția de control al amortizoarelor, ce oferă un ecart și mai larg între confort și dinamism. În funcție de situația de mers, de condițiile de drum și de preferințele personale, șoferul poate varia caracteristicile dinamice ale automobilului său, folosind sistemul de manevrabilitate Audi drive select cu șase moduri diferite, inclusiv modul off-road. Alături de setările pentru motor și transmisie, acest sistem influențează și amortizoarele ajustabile electronic, precum și asistarea direcției. Opțional, șoferul poate fi susținut și de asistentul pentru coborârea pantelor, Hill Descent Control. Pe pante mai mari de 6%, acest sistem menține constantă viteza selectată de șofer.

TFSI, TDI, S tronic, quattro: trenul de rulare

La lansarea pe piața europeană, Audi Q3 Sportback poate fi echipat fie cu un motor diesel sau cu unul pe benzină. Generând 169 kW (230 CP), motorul 2,0 TFSI este cea mai puternică variantă (Audi Q3 Sportback 45 TFSI quattro S tronic: consum combustibil mixt în l/100km*: 7,7-7,3; emisii CO2 mixte în g/km*: 174-166). Motorul 2,0 TDI furnizează 110 kW (150 CP) (Audi Q3 Sportback 35 TDI S tronic: consum combustibil mixt în l/100km*: 4,9 - 4,7; emisii CO2 mixte în g/km*: 129-123). La scurt timp după lansarea modelului, în gamă va fi introdusă și o versiune de motorizare cu transmisie manuală și tracțiune quattro. Pe parcursul anului vor urma și alte opțiuni, inclusiv un diesel mai puternic și un motor pe benzină de intrare în gamă cu sistem micro-hibrid de 48 V. Acest sistem recuperează energie la decelerare, iar la accelerarea de la viteze mai mici, susține motorul cu ardere internă. La condusul în condiții reale de trafic, sistemul poate economisi până la 0,4 l de combustibil la 100 km.

La motoarele mai puternice din gamă, tracțiunea quattro este o dotare standard. Elementul central al acestui sistem este cuplajul hidraulic multidisc de pe puntea spate. Sistemul său electronic de control îmbină stabilitatea extraordinară la condus, cu tracțiunea puternică, pentru a asigura o plăcere și mai intensă a condusului. Când automobilul este împins spre limitele puterii, tracțiunea quattro funcționează în strânsă colaborare cu sistemul de control al cuplului în funcție de roată, ceea ce accentuează și mai mult dinamismul manevrabilității, dar și stabilitatea,

grație intervențiilor ușoare asupra frânelor roților aflate pe interiorul virajului, la tracțiunea quattro și asupra roților frontale, la tracțiunea față.

Confort adoptabil: interiorul

Audi Q3 Sportback are o lungime de 4,50 m, lățimea de 1,84 m și înălțimea de 1,56 m. Ampatamentul măsoară 2,68 m. Astfel, ocupanții mașinii pot beneficia de spațiu enorm și de variabilitate. Bancheta poate găzdui până la trei persoane. Scaunele din spate pot fi mutate longitudinal pe o distanță de 130 mm, ca dotare standard. Spătarele banchetei sunt divizate în 3 elemente, iar înclinarea lor poate fi ajustată în 7 poziții. Volumul portbagajului se încadrează între 530 l și 1.400 l. Podeaua portbagajului poate fi fixată pe două niveluri. Opțional, Audi poate echipa mașina cu hayon electric. Acesta poate fi deschis și închis prin simpla mișcare a piciorului. Scaunele din față le oferă ocupanților o poziție sportivă, dar și confort ridicat și pot fi opțional ajustate electric și încălzite. În funcție de nivelul de dotare, scaunele sportive sunt disponibile cu cusături contrastante și benzi colorate pe lateral.

* Consumul de combustibil și emisiile de CO₂, precum și clasele de eficiență indicate ca intervale de valori depind de anvelopele/jantele utilizate.

Adițional, suprafețele din Alcantara de pe panoul de instrumente și cotiere accentuează filozofia designului progresist, ce marchează întreg automobilul. Pe întuneric, pachetul de iluminare ambientală/contour desenează accente luminoase aparte în 30 de culori diferite, ce pot fi selectate de utilizator.

Universul digital: display-uri și utilizare

Modul de utilizare a funcțiilor și dotărilor mașinii și sistemul de display-uri arată clar că Audi depune toate eforturile în direcția digitalizării accelerate: astfel, chiar și echiparea de bază include un panou digital de instrumente cu diagonala ecranului de 10,25 inchi. Șoferul îl folosește prin intermediul volanului multifuncțional. Cu sistemul de navigație MMI plus, care este varianta de top între sisteme, afișarea se face pe Audi virtual cockpit, ce oferă și multe alte funcții adiționale. Pe centrul panoului de instrumente este integrat un ecran tactil de 10,1 inchi. La selectarea unei funcții, utilizatorul va primi feedback acustic. La fel ca la modelele premium de talie mare ale mărcii, și aici ecranul este încadrat de o ramă negru gloss. Împreună cu unitatea de comandă a sistemului de aer condiționat ce este așezată dedesubt, display-ul este înclinat spre șofer la 10°, în manieră ergonomică. Opțional, afișajul Audi virtual cockpit plus de 12,3 inchi este disponibil cu trei moduri de afișaj selectabile, inclusiv un mod de afișare cu accent special pe dinamism.

Structura aplatizată a meniului este completată de o unitate de comandă ce funcționează pe bază de limbaj natural, putând înțelege astfel și comenzile rostite liber, fără propoziții predefinite. Și introducerea destinațiilor de navigație și căutarea MMI se bazează pe text liber introdus. Sistemul recunoaște destinațiile frecvente ale șoferului, în baza călătoriilor anterioare, oferind astfel și sugestii practice. Totodată va avea în vedere și statisticile referitoare la intensitatea traficului pentru ora respectivă.

Interconectare profundă: funcțiile de infotainment și Audi connect

Împreună cu MMI navigation plus, servicii online Audi connect sunt puse la dispoziție la bord la viteză de sistem LTE Advanced, în baza cardului SIM instalat permanent la bord. Astfel sunt oferite, de exemplu, informații on-line din trafic și puncte de interes on-line, ce completează navigația cu imagini, cu programul de funcționare și evaluări ale utilizatorilor. Iar datorită interconectării flotei Audi, Q3 Sportback primește și furnizează informații despre locurile de parcare de pe marginea drumului, zonele de cu pericole și limitările de viteză detectate de cameră video de la bord și de către senzorii mașinilor. Serviciul de informare privind semafoarele este o altă funcție din gama serviciilor Car-to-X. Astfel, automobilul oferă pe afișajul Audi virtual informații despre fazele semafoarelor. Informațiile provin de la computerul sistemului de semaforizare al orașului. Astfel, șoferul își poate adapta viteza în manieră preventivă, ceea ce sporește eficiența și optimizează fluxul traficului. Aceste funcții vor fi inițial disponibile doar în anumite țări europene, urmând ca oferta să fie extinsă treptat și în alte țări, în funcție de infrastructura urbană existentă.

O altă noutate este serviciul Amazon Alexa pe bază de cloud, ce oferă streaming de muzică și audio book-uri, plus acces la peste 80.000 de skill-uri Alexa. Navigația cu Google Earth™ și radioul hibrid ce comută automat între FM, DAB și streaming on-line, în funcție de condițiile de recepție fac, de asemenea, parte din pachetul Audi connect plus de navigație și infotainment. Sistemul de comandă vocală face uz de datele detaliate din cloud pentru a răspunde, la întrebările și comenzile șoferului.

Aplicația gratuită myAudi și interfața Audi pentru smartphone-uri asigură interconectarea automobilului cu smartphone-ul Android sau iOS al utilizatorului. Audi phone box și sistemul de sunet Bang & Olufsen Premium cu sunet virtual 3D desăvârșesc gama de dotări de profil.

Remarcabile în orice situație: sistemele de asistență

Audi Q3 Sportback oferă patru sisteme principale de siguranță. Dintre acestea fac parte funcția de avertizare la părăsirea neintenționată a benzii de rulare și funcția de avertizare la schimbarea benzii de rulare. Primul sistem ajută șoferul să păstreze banda de rulare, iar al doilea atrage atenția șoferului asupra situațiilor critice la schimbarea benzilor, ca, de exemplu, asupra situațiilor în care în unghiul mort se află alte vehicule. O altă dotare importantă de siguranță este Audi pre sense front, care avertizează șoferul vizual, sonor și tactil dacă există riscul iminent de coliziune în partea din față. În caz de urgență, sistemul inițiază frânarea de urgență, precum și măsurile Audi pre sense basic de siguranță. Printre acestea se numără tensionarea centurilor de siguranță frontale, închiderea geamurilor și a plafonului panoramic opțional, precum și activarea luminilor de avarie.

Între sistemele de asistență opționale se remarcă adaptive cruise assist, ce degrevează șoferul, asistându-l prin ghidare laterală și longitudinală. Sistemele ultra-moderne precum camerele video de 360 de grade oferă asistență la parcare și manevrare, afișând imaginea zonei ce înconjoară mașina pe display-ul MMI. Șoferul poate alege din mai multe perspective. Park Assist direcționează automat automobilul pe locurile de parcare și de pe acestea. La deplasarea cu viteză redusă în marșarier, de exemplu, la ieșirea de pe un loc de parcare, cross traffic assist rear avertizează șoferul în cazul în care se apropie vehicule care ar putea prezenta un risc.

Negru sau argintiu: modele de ediție specială

La lansarea pe piață vor fi oferite și două modele speciale, denumite, în funcție de culoarea lor exterioară, "edition one dew silver" și respectiv "edition one mythos black." La ambele modele, exteriorul este bazat pe linia de echipare S line și pe pachetul de design black. Elementele negre ale farurilor matrix LED și ale jantelor de 20 inchi accentuează și mai mult

designul sportiv. Interiorul ediției silver este marcat la interior de detaliile rafinate ale pachetului design selection și de culori deschise, pe când interiorul ediției black dispune de dotările pachetului dark interior S line, completate cu detalii din Alcantara albastră pe panoul de instrumente și cotierele de pe uși.

 
 
Citește și:
› Noul Audi Q7 pentru 2020, ridicat la un nou nivel ...14/07/2019
› Audi refolosește bateriile litiu-ion uzate ...26/03/2019
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2019 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2019 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.