Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți Audi dă startul la rezervari pentru noul SUV electric, e-tron quattro, la SIAB 2018

Audi dă startul la rezervari pentru noul SUV electric, e-tron quattro, la SIAB 2018

Publicat în data de: 27 Martie 2018
Categorii: Audi, Auto-show, Concept, SIAB.
 

Standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 va găzdui multe noutăți, prototipuri și oferte speciale. Vizitatorii pot vedea noul concept e-tron quattro, un SUV 100% electric.



foto-audi da startul la rezervari pentru noul suv electric e-tron quattro la siab 2018
La stand vor fi prezente noul A6, noul A7, deja reprezentativul A8, precum și gama Audi Sport (R /RS) în care se remarcă R8 Spyder. De asemenea, vizitatorii salonului vor beneficia de o ofertă promoțională din partea Audi pentru gama Q - avantaj client de 20% și patru ani de mentenanță gratuită. Odată cu SIAB, Audi dă startul rezervarilor pentru noul e-tron, ce va fi lansat pe piață în 2019.

"Conceptul sub care am gândit standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 este Shape the Future. Vom prezenta clienților Audi din România modele care vor defini condusul viitorului. Gradul de digitalizare și de interconectivitate din dotarea A6, precum și propulsia integral electrică a noului e-tron quattro vor deveni prezențe uzuale pentru Audi foarte curând", declară Bogdan Militaru, Brand Manager Audi România.

Conceptul e-tron va fi lansat anul viitor. Vizitatorii SIAB au posibilitatea de a rezerva acum una dintre primele 50 de unități pentru un avans de 1.000 euro + TVA, prin intermediul distribuitorilor autorizați. Modelul este integral electric și garantează performanțe excelente pe orice tip de teren. e-tron permite accelerarea de la 0 la 100 km / h în 4,5 secunde, la o putere de până la 320 kW (cu boost până la 370 kW). Autonomia oferită de baterie permite parcurgerea unor trasee de până la 500 de kilometri. Modelele e-tron sunt primele care vor putea fi încărcate cu 150 kW la stații electrice cu putere superioară, într-un interval de doar 30 de minute. Până în anul 2020, Audi și-a propus să dețină în portofoliu trei modele diferite complet electrice.

O altă noutate prezentată la Salonul Internațional de Automobile București 2018 este noul sedan Audi A6, un model care redefinește confortul, dezvăluit în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva 2018, încheiat în urma cu câteva zile. A6 va fi prezentat publicului din România la interval de o săptămână de la prezentarea oficială. A6 este un model avansat din punct de vedere al digitalizării, confortului și sportivității. Sistemul cu răspuns tactil Multi Media Interface (MMI) complet digital asigură o funcționare intuitivă, iar soluțiile avansate de conectivitate și asistență demonstrează inteligența de configurare în rețea. Interiorul adoptă în mod sistematic digitalizarea și reprezintă un punct de referință pentru segmentul business.

Vizitatorii standului Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 pot beneficia, de asemenea, de avantaj client 20% pentru gama Q, plus un pachet gratuit de mentenanță pentru un interval de patru ani sau un rulaj de 120.000 km. Modelele incluse în această ofertă sunt Q2, Q3, Q5 și Q7.

Brandul german va fi prezent la SIAB și cu gama Audi Sport care include modelele R/ RS. Între acestea se remarcă noul RS4 Avant care ajunge în doar 4,1 secunde de la 0 la 100 km/h.

O altă noutate va fi reprezentată de modelul A7 Sportback. Acesta va fi prezent alături de modelul A8, deja reprezentativ pentru marcă.

 
 
Citește și:
› Audi e-tron, fiecare km de coborâre adaugă aproximativ un km de a ...13/08/2018
› Audi TT a ajuns la a treia generație ...01/08/2018
› Audi demarează producția de motoare electrice în Ungaria ...30/07/2018
› Mercedes-Benz prezintă noul sedan A-Class pentru 2019 ...12/08/2018
› Skoda KAROQ SCOUT, perfect echipat pentru off-road ...01/08/2018
› BMW M Performance Parts Concept, în premieră la Goodwood ...15/07/2018
› Audi e-tron, fiecare km de coborâre adaugă aproximativ un km de a ...13/08/2018
› Volkswagen T-Cross, noi detalii despre capacitățile sale practice ...13/08/2018
› Noua față a mărcii: primele detalii asupra conceptului Opel GT X ...12/08/2018
› Volkswagen a dezvăluit noul Touareg 2018 ...01/04/2018
› 6 premiere BMW și MINI la SIAB 2018 ...27/03/2018
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2017 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2018 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.