Informații Auto logo


› cautare avansata


  HomeNoutăți 5 semne care îți spun că trebuie să schimbi plăcuțele de frână

5 semne care îți spun că trebuie să schimbi plăcuțele de frână

Publicat în data de: 18 Septembrie 2018
Categorii: Stiri, Advertorial.
 

Sistemul de frânare al oricărui automobil include plăcuțele de frână și discurile de frână. Dacă vrei să conduci în siguranță, aceste două componente trebuie să funcționeze perfect și eficient, indiferent de viteza de rulare.



foto-5 semne care iti spun ca trebuie sa schimbi placutele de frana
Plăcuțele de frână fac parte din categoria consumabilelor, a acelor componente ale mașinii care trebuie schimbate cu o anumită regularitate. Nu există o regulă strictă care să spună la ce perioadă trebuie să schimbi aceste plăcuțe frână, însă există câteva semne care ar trebui să te trimită imediat la un mecanic pentru o verificare a sistemului de frânare și o înlocuire a plăcuțelor de frână. Iată care sunt acestea:

Vibrația în volan
Unul dintre semnele cele mai frecvente ale uzurii plăcuțelor de frână este acea vibrația în volan pe care o simți în momentul în care frânezi. Pe lângă această vibrație, s-ar putea să mai simți și o problemă la direcția mașinii. Mai exact, în momentul în care mașina trage stânga-dreapta sau trage lateral la frânare, trebuie neapărat să mergi să schimbi acele plăcuțe frână pentru că cel mai probabil sunt uzate inegal și trebuie înlocuite. Uneori însă, acest semn poate anunța și o problemă la sistemul de direcție, situație în care din nou este recomandat să mergi la un mecanic auto.

Scârțâit la frânare
Dacă în momentul în care conduci auzi sunete anormale precum un scârțâit sau un huruit, acestea pot proveni de la uzura plăcuțelor de frână, însă pot indica și un blocaj al pistonului de etrier. Acest sunet poate fi auzit mereu la frânare, chiar și cu geamul închis, și în niciun caz nu ar trebui să îl ignori. Dacă după ce ai înlocuit plăcuțele de frână, sunetul continuă să se audă, nu ar trebui să te sperii pentru că el poate dura până ce se așează perfect plăcuțele pe discul de frână.

Pedala de frână coboară mai jos decât ar trebui
După un anumit timp în care ai condus aceeași mașină, începi să te obișnuiești cu pedalele și să observi orice mică schimbare. Tocmai de aceea, nu va fi greu să observi că după un anumit timp pedala de frână este mai moale și trebuie să o apeși mai tare decât o faci în mod normal. Dacă te confrunți cu o astfel de problemă, primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să verifici lichidul de frână. Dacă totul este în regulă în cazul lichidului de frână, înseamnă că trebuie să îți schimbi neapărat plăcuțele de frână.

Blocarea frânelor
Dacă ignori toate semnalele pe care mașina ți le dă, în cele din urmă vei ajunge la blocarea frânelor. În momentul în care frânele ți se blochează și jantele se supraîncălzesc, nu mai sta și dă o fugă la mecanicul auto să îți schimbe plăcuțele de frână și să verifice dacă nu cumva există vreo defecțiune și în sistemul ABS.

Martorul din bord
Unul dintre cele mai simple și sigure semne este martorul din bord. Dacă mașina ta este dotată cu un senzor electronic de uzură a plăcuțelor pe mașină, el se va aprinde în momentul în care ai nevoie de o înlocuire a sistemului de frânare. Dacă celelalte semne de mai sus pot indica și alte probleme ale mașinii, de semnalul din bord poți fi sigur că indică foarte clar recomandarea de a-ți schimba plăcuțele de frână.

Indiferent dacă te confrunți sau nu cu semnele de mai sus, o dată la 3-6 luni ar trebui să faci o verificare a sistemului de frânare. Nu uita că de el depinde siguranța ta și a celor din trafic!

 
 
Citește și:
› Ce înseamnă EGR, ABS, ESP, ECU, GPS, Lambda? ...28/09/2018
› Mașină defectă - cinci martori de bord care te trimit de urgență ...18/09/2018
Comentariile cititorilor:
comments powered by Disqus


Comentează pe FORUM!
Înapoi la noutăți

 

Anunturi masini noi si second hand


Home | Știri auto | Promoții auto | Drive test | Mașini noi | Mașini SH | Utile | RCA 2017 | Wallpapers | Forum | Publicitate | Contact | RSS Feed 2.0 | urmărește Informații Auto pe Twitter

©2005-2018 Informații Auto. Toate drepturile rezervate.